Pedeapsă cu închisoarea, ispăşită la catedră de un fost primar din Bacău

Data publicării:
SCOALA GIMNAZIALA HORLESTI BACAU

Ionel Ţurcan, fostul primar al comunei Horgeşti, se află în prezent în arest preventiv, după ce a fost condamnat, în primă instanţă, la patru ani de închisoare cu executare. El este acuzat de abuz în serviciu şi fals în înscrisuri, pentru că a aprobat plăţi din bugetul primăriei către o firmă de construcţii, deşi aceasta nu a efectuat lucrările pe care se angajase prin contract să le facă. Pentru că e judecat pe vechiul Cod Penal, care îi permite să-şi ispăşească pedeapsa prin muncă în folosul comunităţii, fostul edil speră să facă acest lucru predând Educaţie Fizică, la şcoala din localitate.

Conducerea şcolii e de acord cu propunerea fostului primar, trimisă unităţii de învăţământ prin avocatul său. Apărătorul lui Ionel Ţurcan spune că acesta n-ar beneficia, însă, de aceleaşi drepturi ca şi ceilalţi profesori: "nu poate promova o perioadă de timp, o parte din venituri se duc la bugetul de stat, până în 40%, MUSCA perioada executării nu se consideră vechime în muncă."

Oamenii din comună care au copii la şcoală nu sunt de acord cu revenirea fostului edil în rândul dascălilor.

Decizia finala aparţine Curţii de Apel Bacău, care va decide luna viitoare dacă Ionel Ţurcan rămâne cu o pedeapsă cu executare şi modul în care aceasta va fi ispăşită.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri