Pelerinaj la Neamţ. O mie de credincioşi au fost la mănăstirea Petru Vodă

Data publicării:
PELERINAJ NEAMT

Curtea Mănăstirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, ctitorită de prăintele Iustin Prvu, s-a umplut încă de la primele ore ale dimineții.

"Eu sunt italian și sunt zece ani de când îl cunosc pe părintele Iustin."

"De la Botoșani venim, grup organizat, l-am prins și în viață pe părinte, am primit binecuvântări alese, am vizitat și i-am simțit lipsa, aglomerație ca și atunci când era în viață, sentimentul de nelipsă," au spus oamenii. 

Oamenii au stat la rând câteva ore ca să se roage la mormântul duhovnicului şi ca să primească ulei sfințit din candela care a ars la mormântul părintelui Iustin şi despre care se spune că are puteri tămăduitoare:

"Luăm duh sfânt de la niște sfinți părinți care ne-au lăsat moștenirea credința lor și să nu ne însemnăm decât cu semnul sfintei cruci."

"Pentru această sărbătoare, unii credincioși s-au îmbrăcat în costume tradiționale."

"Așa am simțit, pentru că aici am învățat să fiu româncă adevărată, pentru că sunt mândră că sunt româncă și încerc să mă comport ca atare."

"Sărbătoarea sufletului nostru românesc, părintele Iustin este un mare sfânt și este părintele nostru al tuturor."

"Dânsul ne-a învățat lucrurile lui Dumnezeu și dragostea față de țară. Este impresionant pentru mine că foarte mulți credincioși, foarte multe dintre persoanele pe care l-au întâlnit au vrut să reamintească despre momentul întâlnirii cu sfinția sa, despre momentul când au avut încercări în viață și au putut fi rezolvate prin sfatul prin care dânsul l-a dat," a spus preotul Hariton Negrea, starețul Mănăstirii Sf. Arhanghel Mihail și Gavriil, Petru Vodă. judeţul Neamț.

Mormântul părintelui Iustin Pîrvu a devenit loc de pelerinaj la începutul acestui an când aici ar fi avut loc o minune. Călugării spun că pe geamul care acoperă mormântul a apărut chipului preotului. Părintele Iustin a murit la vârsta de 94 de ani, pe 16 iunie 2013.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri