Performanță în condiții grele, la Iași. Elevii Liceului de Informatică sunt nevoiți să învețe în șantier

Data publicării:
LICEU INFORMATICA SANTIER

„Vedeți că reacția are loc, apoi se produce răcirea amestecului de reacție într-un vas,” explică profesoare de chimie experimentul de obținere a acidului acetilsalicilic, pe care elevii de la Liceul de Informatică sunt nevoiți să-l urmărească pe internet. Singurul laborator de chimie din școală a fost transformat în urmă cu 5 ani în unul de informatică.

„În lipsa unui laborator, practic am putea să spunem că nu există ore de chimie pentru că chimia este prin definiție o știință absolut experimentală,” a spus Ada Zvâncă, profesor de chimie.

Și laboratoarele de informatică sunt însă amenajate, o parte dintre ele, la subsolul școlii.

„Spațiul nu este aerisit, avem doar acele ferestruici. Pe aici trece țeava de încălzire, aici se încălzește foarte mult. Nu mai spun că se încălzește spațiul datorită calculatoarelor și cam astea sunt condițiile în care trebuie noi să facem performanță,” se plânge Oana Butnărașu, profesor de informatică. 

Dorința de a avea laboratoare noi are slabe șanse să devină realitate. Constructorul a intrat în insolvență în 2010 și, de atunci, nu s-a mai putut organiza o nouă licitație pentru preluarea lucrării.

„Avem promisiuni de la Primărie că vom intra în Consiliul Local în această săptămână pentru această decizie de care avem nevoie pentru a începe procedură de licitație,” a spus Carmen Losonczy, directorul Liceului de Informatică ''Grigore Moisil''.

Reprezentanții Primăriei promit că vor aloca mai mulți bani după ce lucrările vor fi atribuite unui alt constructor.

„Sunt alocate deja 300.000 de lei, iar dacă firma va reuși să depășească această situație delicată sau se găsesc modalități prin care respectiva unitate școlară reușește să anuleze licitația și să refacă lucrările cu un alt constructor, atunci bineînțeles că aceste fonduri vor fi suplimentate,” a explicat Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iași.

Liceul de Informatică este unul de elită din Iași. 40 la sută din cei 800 de elevi sunt olimpici.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri