Pericolul ascuns din paginile cărţilor. 60 de bibliotecari au câştigat în instanţă sporul de periculozitate

Data publicării:
bibliotecar carti

Bibliotecară de 38 de ani la Liceul Dimitrie Cantemir din Iaşi, Lia Crăcană are probleme grave de respiraţie. Motivul? Praful inspirat de-a lungul anilor de pe cele 26 de mii de volume pe care le are în grijă. Tot cărţile i-au provocat şi o afecţiune dermatologică.

Lia Crăcană, bibliotecară: "nu este vorba numai de praf, este vorba de această hârtie veche de 50-60-70 de ani care, în timp, se degradează. Sunt nişte bacterii pe aceste cărţi, acesta este un aspect. Al doilea, aceste cărţi circulă foarte mult, circulă în medii...noi nu ştim mediul fiecărui copil de acasă. Sunt în ziua de azi tot felul de boli de piele, poţi să iei foarte bine şi o hepatită, un TBC poţi să iei de pe aceste cărţi."

Medicii confirmă că există lungă listă de boli la care sunt expuşi bibliotecarii. "Am mai multe cazuri de bibliotecari care au atât fenomene de rinită, respectiv obstrucție sau rinoree apoasă, curgerea nasului, cât și fenomene de conjunctivită sau de astm bronșic. Ele pot prezenta ulterior și dermatite, deci leziuni cutanate prin atingerea acestor obiecte care prezintă nenumărați antigeni," a explicat Liliana Vereş, şef Clinică Alergologie şi Imunologie.

Până în decembrie 2011, bibliotecarii încasau un spor de periculozitate în valoare de aproximativ 200 de lei. Dar Ministerul Educaţiei le-a tăiat banii. 60 de bibliotecari, membri ai unui sinducat, au atacat în instanţă decizia şi au avut câştig de cauză.

Laviniu Lăcustă, preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi: "banii vor fi acordaţi în ceea ce priveşte plata retroactivă banii vor fi acordaţi în perioada următoare, în următorii 5 ani, 5% în primul an, 10% anul doi, 25% anul trei, 25% anul 4 şi 35% anul 5."

Bibliotecarii vor primi doar sumele care li se cuveneau în perioada 2011-2014. Ministerul Educaţiei nu a fost însă obligat să revină la acordarea sporului de periculozitate tăiat acum 4 ani. Aşa că sindicalişitii iau în calcul să dea din nou în judecată Ministerul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri