Persoanele cu dizabilităţi, refuzate pe piaţa muncii

Data publicării:
dizabilitati

La Primăria Iaşi lucrează 600 bugetari. Doar 3 au dizabilităţi, în condiţiile în care potrivit legii de promovare a persoanelor cu handicap numărul ar trebui să fie de 8 ori mai mare. Explicaţia celor din Primărie ... posturile sunt blocate.

"Nu este vorba de faptul că nu putem aplica această lege ci rezidă din faptul că nu putem face angajări. Din 2010 în administraţia publică a fost suspendat orice tip de angajări pe motiv de criză economică", spune Sebastian Buraga, purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi.

Aceeaşi situaţie şi la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi. La peste 2.000 de angajaţi sunt doar 28 de persoane cu diverse grade de handicap.

Purtătorul de cuvânt al DGASPC Iaşi, Tiberiu Bantaş, spune că "un prim motiv ar fi acea ordonanţă care interzice angajarea decât a unui om la şapte plecări din sistem şi pe de altă parte nu am avut până acum solicitări de persoane cu handicap care ar fi vrut să se angajeze."

"Chiar dacă angajatorii ar vrea să angajeze persoane cu dizabilităţi, au nevoie de un plus de servicii. Au nevoie de asistenţă la locul de muncă, au nevoie de consiliere pentru aceste persoane pentru care adaptarea este un pic mai dificilă", spune Mihaela Munteanu, reprezentant ONG.

Nici la nivel guvernamental legea nu este respectată. Conform informaţiilor furnizate de Institutul de Politici Publice, anul trecut la Preşedinţie, la Ministerele Culturii, Sănătăţii sau Educaţiei nu era angajată nicio persoană cu dizabilităţi. La Camera Deputaţilor sau la Senat procentul nu depăşeşte unu la sută. Asta în condiţiile în care în România sunt peste 610 mii de persoane cu handicap neinstituţionalizate, din care doar 28.000 au loc de muncă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri