Peste 150 de poliţişti ieşeni au primit distincţii şi avansări în grad

Data publicării:
POLITISTI

Şase angajaţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Iaşi care s-au remarcat prin merite deosebite au primit titlul de Poliţişti ai Anului. Au fost premiaţi chiar de Ziua Poliției Române.

"Este o onoare deosebită pentru orice polițist acordarea acestui titlu. Un titlu care obligă pe viitor la rezultate cel puțin la fel de bune ca acelea pe care le-am avut pe parcursul anului anterior," a explicat inspector principal Florin Avătafului, Polițistul Anului.

În cadrul ceremoniei au avut loc și avansări în grad pentru 153 de angajati ai IPJ Iaşi. 12 dintre ei au fost avansați înainte de termen.

"A fost făcută o analiză la nivelul poliției județului Iași și s-a constatat că au fost făcute foarte multe acțiuni, acțiuni de prevenire, de combatere, multe dosare soluționate cu trimiteri în judecată și am fost propus pentru înaintarea în grad," a spus comisarul Marius Andronache, șeful Biroului pentru Centrul Universitar.

Agent șef adjunct Ionuț Lazăr, secția IV Poliție: "Îmi place meseria, mi-a plăcut de la început și de acum sunt opt ani de când o fac. Cea mai grea misiune a fost atunci când am lucrat și la un post de poliție, patru ani, și, atunci, într-adevăr, e altă chestie."

Pentru conducerea Poliţiei ieşene a fost miercuri și un moment de bilanț.

"Prioritatea principală a polițiștilor ieșeni, și nu numai, a fost și este în continuare creșterea gradului de siguranță a cetățenilor. Vom desfășura și în continuare activitățile din competență pentru ca rezultatul de la sfârșitul anului să fie în concordonanță cu așteptările cetățenilor," a declarat chestorul Ioan Scripniciuc, șef IPJ Iași.

Pentru primele două luni ale anului, poliţiştii ieşeni au anunţat o scădere a numărului infracţiunilor faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri