Petiţie pentru persoanele care suferă de HIV. ONG-urile cer suplimentarea fondurilor pentru tratament

Data publicării:
seringa sida

Petiţia a fost inițiată după ce la începutul anului mii de pacienți au fost nevoiți să își înterupă tratamentul pentru că medicamentele lipseau din depozitele spitalelor. 

„Este necesară alocarea de resurse financiare suplimentare pentru monitorizarea infecţiei HIV astfel încât să se cunoască din date medicale starea fiecărui pacient, lucru care nu se face în acest moment. Şi, de asemenea, solicităm achiziţia centralizată a tratamentului ARV la nivel naţional,” a explicat Mihaela Munteanu, purtătorul de cuvânt al Fundaţiei Alături de Voi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri