Planuri europene la CSMS Iaşi

Data publicării:
csms3

CSMS Iaşi are obiective mari pentru viitor, după o vară în care a fost foarte activă pe piaţa transferurilor, achiziţionând nouă jucători. Florin Prunea, preşedinte CSMS Iasi: ”Obiectivul pentru acest sezon nu poate să fie, în momentul de faţă, decât clasarea în primele zece echipe. Nu aş vrea să mai vorbim, şi îi rog şi pe jucători, despre evitarea retrogradării. S-a terminat. S-au făcut eforturi uriaşe, am beneficiat de condiţii optime de pregătire”.

Jucătorii sunt optimişti că ţinta stabilită de conducere poate fi atinsă. Wesley, fotbalist CSMS Iasi: ”Putem să facem o performanţă foarte bună. Să nu ne gândim la retrogradare niciodată, ci că suntem pe locul zece şi chiar mai sus, cel mai bine pentru noi”.

Gândurile celor implicaţi în fotbalul ieşean nu se limitează doar la o poziţie onorabilă în Liga I. Gheorghe Nichita, primar Iaşi: ”M-a bucurat foarte mult atunci când am negociat contractul cu Marius Lăcătuş un lucru: că a pus în contractul său şi obiectiv care înseamnă cupe europene”.

Marius Lăcătuş, antrenor CSMS Iaşi: ”Întotdeauna mi-am dorit să antrenez echipe care să joace în cupele europene, nu întotdeauna am reuşit acest lucru, dar sper ca într-o perioadă cât mai scurtă, dacă se poate chiar din acest an, Iaşul să devină o echipă care să poată tinde spre o participare la cupele europene”.

Următorul meci oficial pentru CSMS are loc luni, la Mediaş, în compania formaţiei Gaz Metan.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri