Plătiți discriminatoriu pentru aceeași muncă. Profesorii cer să fie remunerați și pentru participarea la simulări

Data publicării:
PROFESOARA IN CLASA CU SPATELE

Peste 400 de dascăli din Iaşi din 60 de unităţi de învăţământ încearcă să obţină în instanţă drepturile financiare pentru participarea la simulările examenului de Bacalaureat şi Evaluare Naţională. În acest demers a intervenit şi Consiliul Naţional pentru combaterea Discriminării. Documentul arată că profesorii ieşeni au fost discriminaţi.

"Avem un prim verdict de la această instituţie care a constatat tratamentul diferenţiat la care au fost supuşi colegii noştri prin comparaţie cu cei care participă la examenul de bacalaureat sau Evaluările Naţionale, aşteptăm cu încredere şi verdictul Tribunalului pe această speţă," a spus Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi.

Profesorii sunt indignaţi de faptul că nu au fost plătiţi pentru munca depusă la simulări cu atât mai mult cu cât această muncă suplimentară a însemnat pentru fiecare în parte şi sacrificii.

"Trebuia să fim prezenţi la evaluat după programul şcolar ceea ce ne-a îngreunat foarte mult munca plus bineînţeles faptul că nu mai aveam o viaţă personală timp de patru zile de luni până joi," a explicat Lavinia Manole, profesor de limba română.

Deşi nu e vorba de o sumă mare, aproximativ 4 lei pe teza corectată, cadrele didactice îşi doresc să creeze un precedent şi să tragă un semnal de alarmă referitor la activităţile extracuriculare care nu sunt plătite.

Ionela Pătraşc, profesor de economie: "Mie mi se pare anormal ca un om să muncească şi să nu fie plătit atâta timp cât există o lege şi legea trebuie să funcţioneze."

Bianca Cruţ, profesor de matematică: "Au fost 3, 4 zile de muncă foc încontinuu cu un instrument care din păcate nu e aşa uşor de recuperat, mintea umană nu e proiectată să lucreze non-stop şi din păcate se pare că nici Inspectoratul, nici Ministerul nu a ţinut cont de asta."

O posibilă sentinţă în cazul profesorilor care nu au fost plătiţi pentru simulare este așteptată din partea judecătorilor chiar săptămâna aceasta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri