Premieră la Universitatea "Al.I.Cuza", elevii de clasa a XI-a pot da examen la Facultatea de Informatică

Data publicării:
inscrieri dosar

Pentru prima dată, la Facultatea de Informatică din Iaşi pot susţine examen de admitere şi elevii de clasa a XI-a. Ştefan Mihalache este unul dintre candidaţii care vor să dea examenul mai devreme cu un an.

"Este o uşurare pentru că după bac nu mai ai chiar acelaşi spor. Am lucrat variante din anii trecuţi şi variante de bac şi să vedem, în funcţie de subiecte," spune tânărul.

"Ne-a venit ideea să împărţim efortul elevilor de clasa a XII-a în două părţi. Astfel, în clasa a XII-a, ei ar avea de susţinut doar examenul de bacalaureat ştiind că se pot baza pe un rezultat foarte bun obţinut cu un an înainte," a explicat Adrian Iftene, decan la Facultatea de Informatică.

Facultatea de Informatică din Iaşi pune la dispoziţia tinerilor 275 de locuri la buget şi 125 la taxă. 50 dintre ele sunt alocate pentru prima dată celor care vor să studieze în limba engleză. Cătălin este printre primii care au aplicat la studiul în limba engleză. Crede că astfel îi cresc şansele de angajare.

"În programare în general limbajele sunt toate în limba engleză, se învaţă mult în limba engleză şi e un bonus să ştii limba engleză şi să termini o facultate în limba engleză," spune acesta.

Adrian Iftene, decan la Facultatea de Informatică: "vor trebui să susţină un interviu în limba engleză cu unul dintre profesorii de engleză de la Facultatea de Informatică. În urma acestui test, ei vor fi declaraţi admişi sau respinşi."

Oportunitatea de a studia în limba engleză au şi candidaţii de la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor.

"Iniţial, vreau să optez pentru studii în limba engleză, după care am să mă înscriu şi în limba română. Sunt mai mari şansele întrucât pot profesa şi în ţară şi în străinătate, sunt anumite avantaje."

"Limba engleză este o limbă internaţională şi sigur perspectivele sunt cu mult mai mari," spun candidaţii. 

Mai mult, anul acesta s-a înfiinţat şi un master în limba engleză - Master în Managementul Resurselor Umane.

Costel Istrate, prodecan la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor: "pleacă foarte mulţi studenţi de-ai noştri cu burse Erasmus în străinătate şi, în contrapartidă, vin studenţi străini în România şi pentru ei e greu să înveţe limba română. E mult mai comod şi mai atractiv să-i afiliem unor formaţii de studiu în limba engleză."

La cele 15 facultăţi ale Universităţii Alexandru Ioan Cuza sunt în acest an peste 6.200 de locuti disponibile, dintre care 3.425 sunt la buget.



Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri