Preoţi din România, Grecia şi Republica Moldova, reuniţi la Iaşi la sărbătorirea PS Petru Gherghel

Data publicării:
ps petru gherghel

Preoţi din toate colţurile ţării şi de peste hotare au sărbătorit aniversarea a 50 de ani de preoție și 25 de ani de episcopat a Preasfinţitului Petru Gherghel. Însuşi Papa Francisc a transmis o scrisoare de felicitare prin reprezentantul Vaticanului în România.

"Împlinindu-se misiunea pastorală, în căsătoria cu Dumnezeu, împărțitorul tuturor darurilor ai fost în lucrarea de evanghelizare," a citit Excelenţa Sa Francisco Javier Lozano, Nunţiu Apostolic în România şi Republica Moldova.

Celebrarea a durat mai bine de două ore. După liturghie, invitaţii, prelaţi dar şi oficialiăţi, şi-au prezentat rând pe rând urările şi au oferit cadouri.

PS Franghiskos Papamanolis, episcop de Syros, Grecia: "Venind din Grecia, m-am gândit ce cadou să îi ofer episcopului vostru pentru cele trei aniversări ale sale. Cum știu că el iubește cuvântul lui Dumnezeu, m-am gândit să îi aduc acest evangheliar."

"Vă doresc ani mulți, sănătate și mult bucurie în slujirea lui Hristos și a credincioșilor catolici. La mulți ani, Prea Sfinția voastră," a spus şi Victor Opanschi, ministru secretar de stat la Ministerul de Cultură.

Alături de preoți, credincioșii au venit și de la sute de kilometri pentru a participa la evenimentul dedicat episcopului Petru Gherghel.

"A fost excepțional, de suflet, pentru sufletele noastre de creștini și pentru respect și considerație pentru Prea Sfințitul."

"Totdeauna am avut încredere deplină în tot ceea ce a făcut și pe vremurile grele, când se făceau cu sacrificii și timpurile actuale. Un om deosebit."

"Am venit pentru momentul de astăzi. A fost un lucru grandios și minunat," au spus credincioşii.

Preotul Cornel Cadar, purtător de cuvânt al Episcopiei Romano-Catolice din Iași: "Peste 120 de preoți. De specificat că în altar au stat și câțiva din colegii Prea Sfințitului. 50 de ani de preoți, sunt puțini care prin acest moment. Șapte sunt în viață din 15 care odinioară au fost sfințit la Alba Iulia acum 50 de ani."

Preasfințitul Petru Gherghel a fost hirotonit preot în 1965 la Alba-Iulia, iar pe 14 martie 1990 a fost numit episcop de Iaşi de către Papa Ioan Paul al II-lea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri