Prin ger, la şcoală. Microbuzul şcolar stă nefolosit pentru că nu a fost angajat şofer

Data publicării:
COPIL INGHETAT

În comuna Şcheia din judeţul Iaşi există două microbuze şcolare şi un singur şofer. Aşa că una dintre maşini este nefolosită de aproape doi ani, iar celălat microbuz nu face faţă numărului mare de elevi navetişti. Zeci de copii sunt nevoiţi să străbată kilometri întregi prin frig, să ajungă la ore. Este şi cazul lui Alex, elev în clasa a VIII-a, care are de mers cinci kilometri până la şcoală.

“Trebuie să mă scol de la 4, la 5 să plec, la 7 să fiu acolo, greu, îmi îngheaţă picioarele, e zăpada mare,” povesteşte băiatul.

În fiecare dimineaţă, tatăl îl ajută să se îmbracă gros, iar elevul porneşte la drum pe un ger pătrunzător.

“Mă gândesc că vine un vânt, greu, greu, greu de tot, dar asta e treaba. Trebuie să dăm înainte, trebuie să-l trimit la şcoală să aibă şi el un viitor în viaţă,” spune resemnat tatăl lui Alex.

Pe drum, Alex se întâlneşte cu colegi care, la fel ca el, trebuie să meargă 5 kilometri prin frig şi zăpadă ca să ajungă la ore. Ca să se încălzească, copiii îşi suflă permanent în palme, aleargă şi se încurajează că mai au puţin şi ajung la şcoală. După două ore petrecute la minus 24 de grade, ajung la școală, însă abia mai pot vorbi de frig și nici nu-şi mai simt picioarele.

“Mi-au degerat de frig şi prietenului meu la fel, la mâini, la picioare, peste tot,” spune Ştefănel.

“- Cât durează până te încălezeşti acum la şcoală? - Cam o oră, stau aproximativ numai lângă sobă,” a spus Alex.

În tot acest timp, un microbuz școlar care ar fi putut să-i transporte stă de doi ani nefolosit, peste stradă de consiliul local. Titi Iacob, primarul comunei Şcheia, spune că nu-şi permite să angajeze încă un şofer: “eu mă chinui cu vai şi greu să am o pietruire, să am un iluminat şi deszăpezirile care se fac. Bugetul eu am peste 30 şi ceva de miliarde, din care vine mai mult de jumătate la şcoală cu salarii şi cu tot ce mai au.”

Părinții sunt revoltați că trebuie să stea cu griji pentru copii în fiecare zi, în timp ce există un microbuz care ar putea să-i transporte. La școala din comuna Șcheia învață peste 700 de elevi.

O situaţie asemănătoare este în comunele Erbiceni şi Drăguşeni, unde microbuzele şcolare au ajuns în luna septembrie, iar autorităţile locale nu au reuşit nici până acum să angajeze şofer, însă promit că vor remedia situaţia până la finalul acestei luni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Luna în care electrocasnicele au cele mai mici prețuri. Când merită să cumperi o mașină de spălat sau un...
Digi FM
A câștigat un milion de euro la loterie, apoi a aruncat biletul la gunoi. Gestul făcut muncitorii de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Rihanna a emoționat o femeie bolnavă de cancer, care îi spusese că arată "îngrozitor" fără perucă. Răspunsul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Cum arată Dustin Hoffman în 2026, la 89 de ani. Cele mai bune filme și rolurile de Oscar
Adevarul
Două avioane cu sute de pasageri la bord, la un pas de o coliziune devastatoare pe aeroport. Piloții au...
Newsweek
Care pensionari au dreptul la pensie suplimentară? Trebuie depusă cerere să o primești? Despre ce sume vorbim?
Digi FM
Și-a rupt un deget în vacanță, dar asta nu i-a stricat cheful. Halle Berry, naturală, fără machiaj, superbă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La câte miliarde ar putea ajunge populația Terrei până în 2070. "Sistemele de susținere a vieții pe planetă...
Digi Animal World
Descoperirea făcută de o femeie după ce a salvat un câine care urma sa fie eutanasiat. Patrupedul are o rasă...
Film Now
„Mi s-a spus că nu sunt suficient de atrăgătoare”. Geena Davis dezvăluie motivul pentru care a fost refuzată...
UTV
Gina Pistol a vorbit pentru prima dată despre relația cu tatăl ei. Cum i-a schimbat viața fiica sa, Josephine