Protejaţi de lege. Poliţiştii care comit abateri nu mai pot fi sancţionaţi de superiori

Data publicării:
POLITISTI

Judecătorii de la Curtea Constituțională au decis anul trecut, în septembrie, că trei articole din legea privind statutul polițistului, prin care polițiștii sunt sancționați în baza unui ordin de ministru și nu în baza unei legi, sunt neconstituționale. De atunci, niciun agent de poliție nu a mai fost sancționat de comisia de disciplină.

“Pot fi cercetați disciplinar, dar nu li se pot aplica sancțiuni. I se comunică acestuia că a fost chemat la comisia de disciplină, dar, în același timp, cei care fac parte din comisia de disciplină nu îl pot sancționa,” a explicat Liviu Bran, avocat.

În Iași, existau 50 de polițiști cercetați disciplinar, pentru abateri privind neîndeplinerea sarcinilor de serviciu sau ca urmare a unor plângeri făcute de cetățeni nemulțumiți.

Anca Vîjiac, purtător de cuvânt IPJ Iași: “După publicarea în Monitorul Oficial a deciziei Curții Constituționale, a fost dispusă la nivelul IPJ Iași suspendarea tuturor cercetărilor prealabile față de polițiști până la adoptarea unor noi reglementări.”

Andrei Petrariu, de exemplu, un student în vârstă de 23 de ani, a depus plângere împotriva unor polițiști care l-ar fi amendat pe nedrept. Problemele cu forțele de ordine au apărut după ce tânărul a depus mărturie împotriva unor polițiști care i-ar fi bătut fratele minor.

“M-am trezit cu amendă de 16 milioane acasă. - Pentru ce era amenda? - Pentru că nu am vrut să mă legitimez. Eu le-am zis din prima, nu aveam buletinul la mine, dar le-am zis CNP-ul, adresa completă, seria și numărul de buletin. Dacă nu face nimeni nimic, o să facă abuzuri la infinit,” spune tânărul.

Statutul polițistului a fost luat în discuție de judecătorii constituționali în urma unei sesizări făcute de un polițist sancționat în baza unui ordin de ministru pe care nu-l cunoaștea deoarece nu a fost publicat în Monitorul Oficial. Acum, cei care au auzit despre noile reglementări sunt contrariaţi:

“Foarte interesant. Dar ei când fac legile astea, cum le fac. Cu picioarele? Cu capul? Gândite, negândite, cum le fac?”

“Nu mi se pare normal, pentru că polițiștii pot face orice în situația asta, chiar mi se pare o tâmpenie.”

Cercetările disciplinare vor fi reluate abia când reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne vor pune la punct o nouă lege care să reglementeze procedura cercetării disciplinare și eventualele sancțiuni care pot fi aplicate polițiștilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri