RATP Iași a murit. Compania de Transport Public Iași a luat ființă prin votul consilierilor locali 

Data publicării:
ratp autobuz 2

La ședința Consiliului Local Iași au fost votate documentele care prefațează apariția Companiei de Transport Public Iași. Consilierii și-au dat acordul în unanimitate pentru regulementul de funcționare, contractul cadru și studiul de oportunitate privind delegarea serviciului de transport public local de persoane. Scopul este ca municipalitatea să poată accesa fonduri europene pentru înnoirea parcului auto.

RATP, pierderi lunare de aproape un milion de lei

Vechea societate de transport public, RATP, are datorii mari la bugetul consolidat al statului, iar blocajul financiar în care se află de ani de zile face imposibilă contractarea unor credite pentru dezvoltarea transportului în Iași. În documentele care au ajuns în mapele consilierilor locali se precizează că ”existenţa datoriilor determină neeligibilitate în cadrul procedurilor de licitaţii, generând, în acelaşi, timp, pierderea credibilităţii faţă de partenerii comerciali privind achiziţia de combustibil, energie, piese şi materiale. În concluzie, în situaţia actuală în care veniturile, inclusiv cele primite pentru acordarea de gratuităţi şi facilităţi către unele categorii de persoane nu acoperă cheltuielile necesare funcţionării, înregistrându-se pierderi medii lunare în cuantum de 940.000 lei, RATP nu îşi poate îndeplini corespunzător obligaţiile care îi revin”.

În Iași sunt 27 de trasee de transport public care însumează 480 km. Anual, folosesc mijloacele de transport în comun peste 130 milioane de călători.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri