Reparată de mântuială, pista de biciclete de la Iaşi a ajuns de râsul lumii. O fotografie postată pe un site a strâns mii de vizualizări şi comentarii

Data publicării:
COPERTA PISTA BICI-1

În această situaţie hilară s-a ajuns după ce autorităţile locale au luat decizia reamenajării râului Bahlui. Firma care a preluat contractul a scos pavelele din zonă, iar, la final, muncitorii le-au pus la loc, însă fără noimă.

"Au fost puse în stil românesc de un personal necalificat căruia nu i-a păsat. A crezut că este neimportant, dar de fapt este foarte important că asta reprezintă sensurile de mers", spune Marius Mindirigiu, un biciclist care foloseşte acest traseu

"Ne cerem scuze ieşenilor pentru disconfortul creat din acest punct de vedere, dar am somat deja firma astfel încât amplasamentul respectiv să fie aşa cum trebuie", a declarat purtătorul de cuvânt al primăriei, Sebastian Buraga.

Amenajarea pistei de biciclete din Iaşi face parte dintr-un proiect european a cărui valoare a fost de 90 de milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu are Ilie Bolojan ca premier. Tabel comparativ cu veniturile prim-miniștrilor europeni
Digi FM
Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine la serviciu cu un Lamborghini de 300.000 de euro. Mașina nu apare...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lucian Viziru, declarații rare despre plecarea din România. Din ce își câștigă banii în prezent: „Nu m-am...
Film Now
Jennie Garth, dezvăluiri despre divorțul de Peter Facinelli. Momentul care i-a distrus complet căsnicia
Adevarul
Iranul îl ironizează pe Trump cu un videoclip AI controversat: liderul american, aruncat în Iad de Iisus
Newsweek
Veste excelentă de la Casa de Pensii. 110.000 pensionari vor primi un ajutor de 1.400 lei. Cum se dau banii?
Digi FM
Fiul lui Hulk Hogan, confesiuni la 9 luni de la moartea wrestlerului: "Șocant și neașteptat. Era plin de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
La un pas de moarte din cauza cercelului din nas. Cazul bizar al unei tinere: "Am făcut chiar și o scrisoare...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Sandra Bullock, noua vedetă de pe Instagram. 4 milioane de fani în 5 ore, cu Jennifer Aniston printre ei: "E...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...