Revelion cu repetiție pentru pensionarii din Iași

Data publicării:
foto3

Muzica populară, sărmăluțele și voia bună. Acestea au fost ingredientele cheie ale distracției. Pensionarii au dansat ore în șir, după ce au așteptat tot anul această seară.

„Foarte bine că ne adună şi pe noi o dată în an, să ne cunoaştem că şi aşa suntem majoritatea singure şi ieşim şi noi în lume o dată în an măcar.”

”Doresc şi de aici încolo ca această manifetare să fie continuată şi de ceilalţi primari ai Iaşiului, chiar dacă nu o să mai fie actualul primar. Să fie o tradiţie. ”

Doamnele au vrut să arate că frumosul nu se demodează niciodată și au venit îmbrăcate la patru ace.

Printre pensionari pe ringul de dans au fost și gazdele petrecerii, reprezentanții primăriei.

„E un semn de recunoştinţă şi respect al PSD faţă de pensionarii Iaşiului şi Primăria Municipiului Iaşi este alături de mine în a organiza acest eveniment. Le-am vorbit foarte puţin despre proiectele acestui an şi, desigur, două mesaje foarte importante au fost cele legate de europarlamentare, și doi, Iaşiul doreşte foarte mult să devină capitală culturală europeană, aşa că avem nevoie de susţinerea dânşilor în aceste proiecte politice,” a spus Gheorghe Nichita, primarul municipiului Iași.

Pensionarii au plătit un bilet de zece lei pentru petrecere, dar au participat și la o tombolă cu trei premii - o cină festivă, un sejur în Moldova şi bilete de tratament într-o staţiune balneo-climaterică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
Creștere explozivă a dosarelor de pensie ajunse la CCR. Formula de calcul ar putea fi schimbată. CASS, anulat!
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...