Salvează vieţi cu ambulanţe depăşite. Un sfert dintre maşinile Serviciului de Ambulanţă Iaşi ar trebui casate

Data publicării:
ambulanta bord 1

Medicii de la Serviciul de Ambulanţă din Iaşi sunt nevoiţi să intervină la urgenţe cu 63 de autosanitare dintre care aproape un sfert ar trebui casate. Restul, sunt mai vechi de 10 ani şi au peste 400 de mii de kilometri la bord. Asta în condiţiile în care Serviciul deserveşte 850 de mii de locuitori ai judeţului. Cu astfel de maşini în dotare, ambulanţierii spun că, dacă iarna nu va fi una blândă, va fi imposibil să intervină la cazuri din afara oraşului.

"445.000 de kilometri. Vine iarna, cu astea rămânem. E tracţiune pe spate şi rămânem cu ele. Rămânem prin zonă, prin rural," spune Marius Gherasim, ambulanţier.

Mai mult, pentru că autospecialele sunt prea puţine şi folosite intens, 24 de ore din 24, din cauza vechimii şi a uzurii, ajung să pună vieţile pacienţilor în pericol.

"Aparatura, în momentul deplasării, din maşină la locul solicitării câteodată ne face probleme. Adică nu rămâne încărcata aparatura," a explicat Cristina Guzu, medic la Serviciul de Ambulanţă Iaşi.

Mircea Ursu, directorul tehnic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi: "Din păcate, un număr destul de semnificativ de aproximativ 17% din aceste ambulanţe sunt ambulanţe cu ani de fabricaţie între 1998 şi 2002, ambulanţe care sunt deja în norma de casare."

Pentru că maşinile sunt vechi, investiţiile în reparaţii şi întreţinere sunt tot mai costisitoare. Anul acesta, de exemplu, din bugetul de 6,6 milioane de lei al instituţiei, aproape trei milioane de lei sunt folosiţi doar pentru reparaţii. Şi asta în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii a redus bugetul Serviciului cu două milioane de lei faţă de anul trecut. Conducerea Serviciului de Ambulanţă a cerut de nenumărate ori ambulanţe noi, însă fără rezultatul aşteptat. 

"Se trimit situaţii inclusiv din punct de vedere al situaţiei personalului către minister, către departamentul de urgenţă. De multe ori şi de mai multe ori pe lună," a declarat Radu Calistru, directorul adjunct al Serviciului de Ambulanţă Iaşi.

Medicii de la Serviciul de Ambulanţă Iaşi răspund zilnic la 400 de solicitări, iar din cauza numărului mic de autospeciale, de cele mai multe ori, pacienţii au de aşteptat zeci de minute până la sosirea echipajului. Anul trecut, medicii de la Serviciul de Ambulanţă au intervenit în peste 112 mii de cazuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri