Şcoli din Vaslui, în paragină. Zeci de unităţi de învăţământ nu au fost renovate

Data publicării:
SCOALA DARAPANATA 2

Geamuri sparte şi ţiglă care se desprinde de pe acoperiş sunt imagini ale dezastrului care îţi atrage atenţia din momentul în care păşeşti în curtea şcolii din Chetrosu. Odată ce ai intrat, situaţia este şi mai gravă.

"Ne aflăm într-o sală unde vor învăţa peste 20 de preşcolari. Vedeţi că sala este mult prea mică pentru desfăşurarea activităţilor," a spus Zoiţa Mocanu, directorul Şcolii gimnaziale din comuna Ghergheşti.

Mobilier vechi, scânduri puse la întâmplare în loc de pardoseală şi tavan din care se desprind bucăţi de lemn şi lut, toate acestea ar trebui să însemne şcoală primitoare pentru elevii din comuna vasluiană. Nici cei aproape o sută de copii care vor învăţa aici şi nici părinţii lor nu au alte soluţii. În alte două sate învecinate, copiii au rămas fără şcoală şi îşi vor putea face lecţiile doar prin bunăvoinţa localnicilor.

"Învaţă în casa unui om. Trebuie să dea microbuze, trebuie să facă ceva primăria."

"Ar fi fost mai bine să fi fost şcoala normală. Nu în casă locuibilă. Când e şcoală normală, e şcoală normală. Aici oricând s-ar putea să nu mai meargă şi să ne trezim că nu mai avem unde da copiii," spun părinţii.

În alt sat, Draxenia, aflat la câţiva kilometri, aceeaşi situaţie. O casă veche a unui sătean va ţine loc de săli de clasă. 

"Într-un timp cât de scurt o să zugrăvim, totul aranjăm pentru a învăţa copiii cei mici pentru că nu au unde, până rezolvă cu şcoala," spune localnicul în casa căruia urmează să înveţe copiii. 

Din cauza numărului mic de elevi, şcolile din sate nu au personalitate juridică şi sunt administrate de un singur director, care pare a fi cu mâinile legate în a crea condiţii mai bune.

"Şi Creangă cred că a învăţat într-o şcoală mai bună. Da, este dezastros. Este sinistru şi din partea profesorului sau a învăţătorului să meargă în asemenea sală de clasă. Atunci când vede că plouă, să se ascundă, să stea într-un colţ şi să supravegheze elevii de cel mai rău caz," spune Zoiţa Mocanu, directorul Şcolii gimnaziale din comuna Ghergheşti.

"O situaţie dezastruoasă. Nu au fost bani, când nu sunt bani, se mişcă lucrurile greu. Dacă nu s-au mai alocat bani, nu a mai fost finanşare, au rămas cam cum se văd acum," spune şi primarul comunei Ghergheşti, judeţul Vaslui.

Ar fi nevoie de 700.000 de lei pentru ca elevii din cele trei şcoli să aibă condiţii decente pentru studiu, dar comuna mult prea săracă nu îşi permite asemenea investiţii. Singura salvare ar putea veni de la Guvern.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri