Se recalculează venitul minim garantat. Majorarea alocaţiilor pentru copii duce la diminuarea banilor pentru asistaţi

Data publicării:
MAINI CALCULE

În comuna Ţibana, după majorarea alocaţiilor, asistenţii sociali recalculează veniturile celor 260 de familii care primesc bani de la stat. Sumele variază între 142 de lei pentru cele de o persoană şi 710 lei, în cazul famililor de 10 persoane. Cel puţin 30 de familii vor depăşi plafonul şi vor pierde banii de la stat, dar şi asigurarea medicală şi ajutoarele alimentare de la Uniunea Europeană. Toate se întâmplă din cauza majorării alocaţiilor pentru copii.

"Avem persoane care, pentru 10, 15, 25 de lei, din cauza măririi alocaţiei, riscă să piardă dosarul. Pe de o parte, e un câştig material, pe partea cealaltă, e o pierdere, pentru că foarte mulţi din cetăţeni se bucurau de asigurarea medicală, deci nu trebuiau să plătească câte 600 de lei pe an sau pe trimestru," a explicat Gheorghe Rotaru, primarul comunei Ţibana.

În această situaţie se află Lenuţa Bacinschi şi cei şase copii ai săi. După recalculare, a rezultat o depăşire a plafonului stabilit de lege cu 71 de lei şi, din această cauză, va pierde venitul minim garantat.

"Avem foarte mulţi copii, 6 copii, n-avem ce să le dăm de mâncare la copii. Ne descurcăm cu câte un sac de făină," povesteşte femeia.

Alte o sută de familii vor primi bani mai puţini. Acestea vor primi o sumă derizorie de la stat în urma refacerii calculelor.

Ovidiu Tutu, asistent social: "alţii o să renunţe, aşa presupunem noi, fiindcă nu merită. El, dacă o să ia 50 de lei, trebuie să cheltuiască 20 de lei să-şi ia o adeverinţă de la Iaşi, mai cheltuieşte pe o adeverinţă şi o să rămână cu 10-15 lei în buzunar. Şi nu se justifică cheltuiala şi umblătura lui cu nivelul ajutorului social."  

Autorităţile spun, însă, că nu pot face nicio excepţie de la regulă şi că toate alocaţiile din judeţ vor fi recalculate.

"Dacă conform legii nu se mai încadrează având în vedere faotul că depăşesc veniturile, nu se mai încadrează. Legea e foarte clară, nu poate să depăşească un anumit venit pe membru de familie," a explicat pentru Digi24 Iaşi Costel Grojdea, directorul Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Iaşi.

În judeţul Iaşi, aproximativ 8.000 de familii beneficiază în prezent de venitul minim garantat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri