Sistem de supraveghere în campusul Tudor Vladimirescu

Data publicării:
camera de supraveghere

Cele 56 de camere surprind imagini de la intrarea în fiecare cămin, dar şi din parcările din apropiere. Reprezentanţii Universităţii Tehnice spun că un dispecer va monitoriza permanent imaginile și va da alarma dacă observă ceva suspect.

„A fost gândit împreună cu un proiectant specialist şi cu domnii de la Biroul de Poliţie pentru centrul universitar Iaşi care au o experienţă foarte utilă de câţiva ani în spate şi au ştiut fiecare zonă roşie să spunem, cu diverse probleme, şi acolo ne-am axat să punem cele mai multe camere ca să fie spaţiul complet filmat,” a explicat Bogdan Budeanu, șeful Direcției de Servicii Studențești UTI Iași. 

Imaginile sunt stocate 30 de zile în memoria unui calculator şi pot fi folosite ca probe în cazul unor incidente. Se doreşte ca astfel să scadă infracţionalitatea în campus. Probleme se înregistrau în special în căminele din apropierea barurilor.

„Să zicem că s-a întâmplat ceva la ora 23.00. Am aici cursorul, am toate orele. Să zicem dacă mişc cursorul îmi apare clar ora. Să zicem orele 23.00. După cum puteţi observa, pe timp de noapte intră modul night vision prin infraroşu, atunci este alb-negru,” a spus Ionuț Iosub, reprezentantul firmei care se ocupă de mentenanța sistemului de supraveghere.

Studenţii sunt încântaţi de sistemul de supraveghere și spun că acum se simt mai în siguranță. 

Conducerea Universității a anunţat că vrea să extindă sistemul şi să monteze camere şi pe stâlpi, în aşa fel încât să poată fi supravegheată şi activitatea de pe aleile complexului studenţesc.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri