SUCEAVA: 5.000 de familii rămân fără apă curentă

Data publicării:
fara apa 2

În aproape 5.000 de apartamente și case din Suceava nu va mai curge niciun strop de apă la robinete din cauza datornicilor care au uitat să mai treacă pe la casierii. Vor rămâne fără apă și foarte mulți dintre cei care și-au achitat facturile, dar, pentru că vecinii au datorii, trebuie să suporte consecințele: "Cum, 18 plătesc și doi nu plătesc, asta se poate?! Nu pot să spun ce fac fără apă, de unde să aducem, mă duc la vecinul de pe scara cealaltă, el nu-mi dă că e contorizat și o plătește."

"Nu-mi închipui așa ceva în sec 21, în România, sincer, chiar nu-mi închipui. Nu pot să concep așa ceva, nici nu vreau să-mi imaginez!"

Reprezentanții asociațiilor de proprietari spun că nu au alte soluții pentru a rezolva situația."Nu ne deschid ușa cum știți cam la toți, le lăsăm în ușă angajamentul de plată, somații, număr de telefon, îi rugăm să treacă pe la asociație să discute cu noi, tot ce se poate face omenește se face," a explicat Lucica Tcaciuc, administrator asociație de proprietari. 

Datoria sucevenilor către ACET este de 4.110.000 de lei, iar unii dintre datornici nu au achitat facturile de ani de zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meseriile pe care tinerii le-au ocolit ani la rând sunt acum la mare căutare. Salariile ajung la 7.000 de euro
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Amintirile unui fost șef de far. Cum a fost reparat după cutremurul din ’77 și cum era păzită Constanţa de la...
Newsweek
Pentru ce perioade nu se acordă puncte de stabilitate la pensie? Cum pierd bani pensionarii cu grupe de muncă?
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...