SUCEAVA. Aparate de sterilizare de 13.000 de euro, inutile

Data publicării:
sterilizatoare inutile

În etuve se poate steriliza doar echipament metalic neinoxidabil și din sticlă, obiecte care sunt foarte rare în cabinetele de la Ambulatoriu. Au fost însă cumpărate pentru că existenţa lor în inventarul unităţii era una dintre condițiile ca spitalul să fie acreditat. Tiberius Brădățan, director medical la Spitalul Județean de Urgență Suceava: "Undeva la nivelul anului 2007 au început procedurile pentru dotarea ambulatoriului de specialitate, s-a întins pe o perioadă de patru ani. Aceste etuve, în momentul de față, sunt toate funcționale, ele sunt toate verificate periodic, dar nu le folosim."

Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava mai avea nevoie atunci numai de o stație centrală de sterilizare performantă. Şi au modernizat-o pe cea veche, de data aceasta cu bani de la Minister şI din fondurile proprii. Au cheltuit 495.000 de lei.

"Au fost utilizate la momentul respectiv pentru sterilizarea instrumentarului și a materialului fososit în ambulator la perioada respectivă care materiale sunt utilizate pentru diverse intervenții chirurgicale mici efectuate aici. - Acum ce facți cu ele? -Acum nu le mai folosim, se folosește sterilizarea centrală a blocului operator," a explicat Mircea Macovei, medic ortoped.

Şi vor mai sta în spital, pe post de bibelou şi următorii doi ani, deoarece Uniunea Europeană obligă spitalul să ţină etuvele funcţionale până în 2016.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum ai putea lua pensie dacă faci muncă în gospodărie. Tipurile de activități pentru care primești bani
Digi FM
Ce se face în a doua zi de Paște și ce tradiții respectă românii în Lunea Albă. Obiceiuri care se păstrează...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Julia Chelaru, fosta membră a trupei Exotic, la aproape 50 de ani. Și-a etalat formele voluptoase...
Film Now
Dakota Johnson iubește din nou. Cine este bărbatul care a ajutat-o să treacă peste despărțirea de Chris Martin
Adevarul
Harta pascală a României: de la drobul cu porc din Banat la pasca moldovenească și preparatele orientale din...
Newsweek
Vechimea din străinătate contează la pensie. Cum să-ți crești pensia chiar dacă nu mai lucrezi în țară
Digi FM
Cine e Peter Magyar, fostul colaborator al lui Viktor Orban, devenit principalul lui adversar. A promis o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Pamela din Dallas, mai senină ca oricând. Victoria Principal are 76 de ani, o viață liniștită departe de...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...