Tichete cadou pentru pensionari. 15.000 de vârstnici din Bacău primesc bonuri de 100 de lei

Data publicării:
tichete pensionari bc

Surpiza pentru pensionari înseamnă bonuri valorice din care bătrânii să-și poată cumpăra alimente de bază. Tichetele cadou sunt oferite pensionarilor cu venituri mai mici de 768 de lei, lunar.

"Mă duc și îmi iau ulei, zahăr, făină, ouă lapte, îmi iau eu așa cu kilogramul, vine iarna, eu nu mă pot deplasa," spune Constanța Parabol, pensionară.

"Sunt binevenite la pensiile pe care le avem și cu boala pe care o are soția, cred că sunt foarte binevenite," spune Constantin Târziman, pensionar.

Devenită tradiţie locală din 2007, distribuirea de tichete pentru pensionari se făcea, în anii trecuţi, în preajma Crăciunului.

"S-a început, într-adevăr, cu o săptămână mai repede decât în iarna trecută. Am luat în calcul timpul necesar pentru ca distribuitorul, cel care a fost ales pentru împărțirea tichetelor, n-am știut timpul, o săptămână, două, maxim trei, pentru a ajunge în posesia beneficiarilor," a explicat  Iulian Stoican, viceprimar interimar al municipiului Bacău.

Valoarea totală a tichetelor se ridică la 340.000 de euro. Pensionarii care nu vor fi găsiți la domiciliu, vor putea ridica bonurile pe baza buletinului, de la Direcția de Asistență Socială Bacău până la sfârșitul lunii decembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri