Trafic îngreunat pe centura Bacăului din cauza unui accident rutier

Data publicării:
ACCIDENT BACAU

Vreme de o oră şi jumătat s-a circulat cu dificultate pe centura Bacăului. Şoferul tirului implicat în accident plecase de la Roman şi se îndrepta spre Bucureşti. Bărbatul povesteşte că totul s-a petrecut foarte repede şi a încercat să frâneze cât a putut să evite autoturismul: "a venit din partea Bacăului din oraş, a derapat, s-a răsucit şi l-a aruncat în mine. Avea viteză destul de mare."

Marius Bălan, inspector principal la Biroul Rutier Bacău: "Conducătorul auto, pe fondul neatenţiei, a pătruns pe sensul opus de mers intrând în coliziune cu un autotren care circula regulamentar."

Impactul între autoturism şi tir a fost atât de puternic încât partea din faţă a maşinii a fost pur şi simplu zdrobită. Şoferul care se afla la volan a scăpat cu viaţă ca prin minune, spun medicii care i-au acordat primul ajutor: "pacientul a suferit un traumatism al umărului drept, o contuzie minoră craniană şi prezintă amnezie retrogradă."

Pompierii s-au străduit mai bine de jumătate de oră să-l scoată pe şoferul rănit dintre fiare. "La faţa locului ne-am deplasat cu o autospecială de intervenţie cu descarcerare mare şi o autospecială de stingere. În urma recunoaşterii s-a constatat că persoana din autoturism era încarcerată," a declarat Viorel Bulibaşa, reprezentant ISU Bacău.

Şoferul rănit a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi se află în afara oricărui pericol. După ce va ieşi din spital, va trebui să dea explicaţii poliţiştilor care au deschis dosar penal în acest caz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri