Transportul în comun prinde culoare. Tramvaiele şi autobuzele vor fi recondiţionate de voluntari

Data publicării:
TRAMVAI IAIS

"Tapițeria scaunelor va fi schimbată cu noul material. De asemenea, în partea superioară a vagonului, pe peretele oblic, vor fi montate rame publicitare," a explicat Silviu Teodor-Stanciu, președinte Tramclub Iași. 

Așa vor arăta tramvaiele din Iași la sfârșitul proiectului demarat de tinerii pasionați de transportul public în comun. În primă fază, vor fi recondiționate un autobuz și un tramvai. Sponsorii au pus deja la bătaie materialele necesare pentru retapițarea scaunelor și peste 50 de litri de vopsea.

Cătălina Florea, sponsor: "S-a optat pentru nuanța de vopsea verde trafic, pentru că reprezintă culoarea naturii și semnalizează vitalitatea, armonia, renaștere."

"Suportul pe care stă materialul a fost construit din carton duplex, mai gros, am aplicat buretele cu lipici și peste dânsul am aplicat noi, personal, materialul," a explicat Alexandra Scripcariu, voluntar.

Călătorii laudă inițiativa voluntarilor, mai ales că, spun ei, starea actuală a autobuzelor și tramavaielor lasă de dorit:

"Scaunele sunt murdare și câteodată miroase foarte urât."

"Mă nemulțumește modul în care sunt întreținute. - Ar arăta mai bine dacă ar fi retapițate și vopsite toate în aceiași culoare? - Da, da, sigur că da, o idee foarte bună."

Primele două mijloacele de transport în comun vor fi gata în luna mai. Cum autoritățile locale nu-și permit să contribuie cu fonduri, s-a stabilit ca la vopsire și retapițarea scaunelor să ajute și angajații RATP.

"Mai mult decât sprijinul material pe care îl primim, e vorba și de o identificare a unei noi identițăți pentru întregul nostru parc de transport," a spus Adrian Mihai, purtător de cuvânt RATP Iași. 

Regia Autonomă de Transport Public din Iaşi are aproape 260 de tramavaie și autobuze, iar recondiţionarea lor ar urma sa fie terminata in câţiva ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri