Trusele de prim ajutor din locurile publice nu pot fi folosite pentru că...nimeni nu știe unde e cheia

Data publicării:
trusa prim ajutor

Cele cinci defibrilatoare au fost montate în cele mai aglomerate zone din oraş. Și asta pentru ca o persoană care suferă un stop cardio respirator să poată fi resuscitată imediat.

Una dintre trusele de prim ajutor este montată în parcul Copou, chiar pe peretele Casei de Cultură Mihail Ursachi. Însă nici directorul instituţiei şi nici vreunul dintre angajaţi nu știu cine are cheia de la cutia respectivă.

„Eu, când am venit la Casa de Cultură, nu am găsit nici o cheie cu această destinație, nici personalul meu după ce l-am întrebat n-a răspuns pozitiv, deci practic noi nu avem cheie pentru această cutie pusă pe zidul Casei de Cultură,” a declarat Adi Cristi, directorul Casei de Cultură "Mihai Ursachi".

Singurii instruiţi să folosească aceste aparate au fost poliţiştii locali.

„Până în acest moment, polițiștii locali nu au folosit aceste echipamente,” spune Daniel Ungureanu purtătorul de cuvânt al Poliţiei Locale Iaşi.

Reprezentanţii municipalităţii spun că toate cele 5 chei sunt la Primărie, iar în situaţii de urgenţă oamenii sunt îndemnaţi să spargă geamul.

„Nu poate acţiona oricine la acele defibrilatoare, este făcut un regulament, ele sunt după sistemul de intervenţie la urgenţă, adică spargi geamul, scoţi echipamentul de înăuntru, dai primul ajutor, după care anunţi autoritatea care vine, resigilează, pune geamul la loc,” a declarat Mihai Chirica, viceprimarul municipiului Iași.

Montarea acestor truse de prim ajutor face parte dintr-un proiect iniţiat de Primăria Iaşi în colaborare cu Spitalul Sfântul Spiridon.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri