Ultimul week-end în care se mai fac cazări în căminele studențești din Iași

Data publicării:
camera de camin


În campusul Tudor Vladimirescu, unul dintre cele mai mari din ţară, 8.000 de studenţi vor fi cazaţi în cele 21 de cămine. Fiecare student va împărţi camera cu doi, trei sau patru colegi. 

„Condiţiile sunt şi foarte bune, de la baie în cameră, cămine care au spălătorie proprie, cămine care au bucătărie proprie până şi cămine tip standard, pur şi simplu o cameră, baie la comun şi duş la comun dar şi acestea sperăm ca în următorii 3-4 ani să le rezolvăm,” a spus Bogdan Budeanu, directorul Direcţiei Servicii Studenţeşti UTI.

Doar în două cămine este construită câte o baie la fiecare cameră, iar pentru a locui aici, studenții vor plăti 230 de lei pe lună. Pentru căminele cu baie la comun tariful este de 180 de lei. „În aceste locuri pot fi cazaţi studenţii în ordine, în funcţia mediilor, rămânând necazaţi cei care au restanţe, cei care repetă anul,” a spus Ştefan Grigoraş, prorector la UTI Iaşi.

La cea mai veche universitate din ţară, concurenţa a fost mare pentru a prinde un loc la cămin. Iar tarifele pentru cele 5.000 de locuri au fost majorate în acest an. „Luându-se în calcul creşterea puternică a utilităţilor, noi nu am mai ridicat tarifele de cazare de peste 5 ani şi acum am încercat cu maxim 10% să ridicăm tarifele de cazare,” a explicat Gheorghe Amarandei, directorul D.S.S.S. Univ. „Al.I.Cuza" Iaşi.

Studenții care vor locui în cămine care nu au fost renovate recent vor plăti 120 de lei pe lună. În căminele proaspăt modernizate însă, tarifele sunt de 275 de lei pe lună în camerele de două persoane şi de 200 de lei pe lună în camerele de patru persoane. Însă cazarea la cămin rămâne cea mai bună opțiune pentru cei care nu îşi permit să plătească chirie.

Studenţii care nu se cazează până pe data de 30 septembrie pierd locurile în cămin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri