Urmează testul primei zăpezi pentru drumarii din Iași

Data publicării:
ZAPADA NOAPTEA

Drumul care leagă Iaşiul de comuna Popeşti, aflată la 28 de kilometri depărtare, s-a dovedit întotdeauna o provocare pentru drumari. An de an, zeci de maşini rămân blocate în nămeţi.

S-a întâmplat şi la începutul acestui an, pe șapte ianuarie, când mai multe maşini nu au mai putut răzbate prin stratul de zăpada care măsura, în unele locuri, şi un metru înălţime.

„Sperăm ca anul ăsta să fie mai bine. Autorităţile de la Iaşi de la Drumuri Judeţene au promis că au semnat contracte cu două firme de deszăpezire. Sperăm să nu mai fie întârzieri mari de deblocare a drumului cum au fost în anii din urmă,” a spus Vasile Lupu, primarul comunei Popeşti.

Localnicii s-au săturat de promisiuni. Se tem că și în acest an vor aștepta zile întregi până ajung utilajele de deszăpezire și în comuna lor.

„Când alte drumuri sunt deszăpezite aici nu vine autofreza, nu vine autogrederul. Până ce vine trece aproape o săptămână fără circulaţie,” a spus un localnic.

„Cândva au fost parazăpezi pe marginea coamei acolo şi nu mai permitea la zăpadă să acopere şoseaua. Zăpada era de un metru şi ceva,” povestește un localnic.

Şefii Direcţiei de Administrare a Drumurilor Judeţene susțin că la primul fulg de nea vor scoate din baze utilajele de deszăpezire. Din acest an, firmele care furnizează servicii medicale riscă amenzi drastice. 

„Acolo unde acele firme care trebuie să transporte dializaţii nu îşi fac datoria când sunt atenţionaţi de un cod de ninsioare şi viscol nu scot dializaţii să-i aducă la spaţiile de cazare pregătite în centre, în oraşe trebuie să plătească acele intervenţii pentru că sunt cumva inutile pentru noi pentru că intervenim pe viscol şi nu deszăpezim drumul,” a declarat Daniel Minciună, șeful Direcţiei de Administrare a Drumurilor Judeţene.

În judeţul Iaşi comandamentul de iarnă va fi activ până pe 15 martie 2014. Bugetul alocat pentru deszăpezirea celor 1.000 de kilometri de drumuri judeţene este de 6 milioane de lei. Pe lângă cele 40 de utilaje folosite pentru îndepărtarea zăpezii, drumarii vor folosi şi peste 5.000 de tone de material antiderapant.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri