VASLUI. Soluție inedită împotriva zăpezii: localnicii din Viișoara și-au făcut parazăpezi din nuiele

Data publicării:
parazapezi din nuiele

Aflată la aproape 50 de kilometri de municipiul Vaslui, comuna Viișoara nu a beneficiat de fonduri pentru amenajarea sistemelor de protejare a drumurilor. Asta chiar dacă an de an, pe anumite porțiuni de drum județean stratul de zăpadă ajungea să măsoare și doi metri. Așa că edilii comunei au improvizat un sistem rudimentar, dar eficient de protecție. Au montat pe marginea drumului plase dar nu de sârmă ci din nuiele împletite.

„Datorită lipsei de bani şi a faptului că înainte parazăpezile erau furate am gândit că făcând din lemn nu se mai pot fura aceste parazăpezi, lipsa banilor, asta ne-a făcut să încercăm la început. După aceea am văzut că merge şi am făcut pe o suprafaţă mai mare,” a spus Ioan Stan, viceprimarul comunei Viișoara.

Câștigul este multiplu. Drumul care leagă Viișoara de restul localităților nu se mai blochează iar economia la bugetul județului este considerabilă pentru că nu se mai investesc 40.000 de lei pentru fiecare kilometru de parazăpezi. Pentru acest an s-au cheltuit 400 de lei, atât cât costă sârma folosită la legarea nuielelor.

Dacă cei din Viișoara au rezolvat în propria manieră problema parazăpezilor, celelalte commune din județul Vaslui încă așteaptă montarea sistemelor moderne.

„Noi am discutat cu administratorul drumurilor judeţene, Consiliul Judeţean, şi suntem pregătiţi ca în perioada următoare cât ne va lăsa timpul şi sperăm că ne va lăsa o săptămână, două, să montăm cel puţin un kilometru şi jumătrate, doi kilometri, deocamdată, pentru un început de asemenea program,” a declarat Adrian Cotigă, directorul general al SC Lucrări Drumuri și Poduri Vaslui.

Pe lângă faptul că se dovedește ieftin și eficient, sistemul de parazăpezi de la Viișoara poate fi schimbat în fiecare an. În primăvară crengile vor fi puse pe foc iar în locul lor vor fi montate altele.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...