Zboruri anulate pe Aeroportul Internațional Iași din cauza ceții

Data publicării:
aeroportul international ceata

Din cauza ceții dense, pe Aeroportul Iași nu a a putut ateriza și decola niciun avion. Singura cursă care nu a fost practic anulată a fost trasferată pe aeroportul din Suceava, unde pasagerii au fost transportați cu un microbuz. Au ajuns în cele din urmă la destinație, dar cu o întârziere de peste șase ore.

„Ne încurcă, dar trebuie să fie omul înţelept şi să se gândească că decât să fie alt risc şi alte probleme mai mari, mai bine să fie aşa. Decizia asta e corectă, ne pare rău şi nouă că pierdem ore şi zboruri în continuare, am
avut şi alte legături în străinătate, dar asta este.”

Printre călători, s-a aflat şi deputatul ieşean Tudor Ciuhodaru, deranjat de faptul că întârzierea zborului îi încurcă activitatea parlamentară.

„Nu este prima dată când se întâmplă o astfel de situaţie, dar este prima dată când într-o singură săptămână sunt două zile aproape succesive când se întâmplă o astfel de situaţie. Este cel puţin neplăcut să nu ajungi la timp atunci când ai nevoie să îţi faci treaba şi nu sunt singur în această situaţie,” a spus Tudor Ciuhodaru.

În astfel de situaţii, reprezentanţii aeroportului îi sfătuiesc pe călători să verifice informaţiile nu doar pe site-ul aerogării.

„Sfatul nostru şi recomandarea este să ţină în permanenţă legatura cu operatorul aerian, de unde au rezervarea şi au achiziţionat biletele. Nu putem şti cu foarte multă vreme înainte decizia operatorului aerian de a anula sau de a anunţa o întârziere, de aceea, informaţia de primă mână se află la ei,” a declarat Raluca Filip, purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internațional Iași.

Meteorologii au anunţat că Moldova va scăpa de ceaţă în urmatoarele zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri