1 Mai departe de casă. Mii de români au ales sejururi în afara ţării

Data publicării:
hotel

Camelia Luncan plănuieşte ca alături de soţul ei să plece de 1 Mai în străinătate. Şi-au stabilit un buget de cel mult 400 de euro pentru cele patru zile libere.

„În România tot am mai fost şi ar fi o ocazie să vedem altceva de 1 Mai. Poate în Ungaria pe la ştranduri sau în Viena."

La fel procedează mii de români care renunţă la tradiţionalele grătare în aer liber pentru a se relaxa peste graniţă. Pentru cei din vestul ţării, cele mai avantajoase sunt ofertele din staţiunea maghiară Hajduszoboszlo.

„La Hajduszoboszlo avem un pachet foarte bun: hotel de 3 stele, cu demipensiune, cazare pe două nopţi, bilet de intrare în aquapark şi două bilete de intrare în ştrand pe persoană, la tariful de 120 de euro", a detaliat Dana Lucian, reprezentanta unei agenţii de turism.

În completare, Alexandru Lăcătuş, managerul unei agenţii de turism, susţine că "avem weekenduri la Viena, Praga, Cracovia. 140 de euro un weekend la Viena cu transport, două nopţi de cazare, la fel şi pe Cracovia." 

„Din păcate, nu avem cerere pentru intern, poate şi drumul este lung pentru litoralul românesc."

Estimările Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism arată că sunt mii de turişti care vor pleca de 1 Mai peste graniţă. Cele mai multe dintre agenţiile de turism au făcut rezervări pentru sejurul de 1 Mai chiar şi cu câteva zile înainte de plecare.

Reporter: Laura Breb
Operatori: Cristian Rusu, Florin Lucuţa
Editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri