1000 de bicicliști au participat, în Oradea, la Critical Mass

Data publicării:
critical mass ridicare biciclete

Vineri, cei o mie de bicicliști de toate vârstele au plecat din parcul Magnoliei și au parcurs, în coloană, mai multe bulevarde din Oradea, până în fața primăriei.

"Milităm pentru crearea pistelor de biciclete, pentru că, aparent, ducem o lipsă și numărul participanților la trafic ce desfășoară activitatea pe bicicletă începe să crească considerabil", explică George Cristian Chiș, organizator al acțiunii.

"Eu aș vrea să și fie prelungite și în afara orașului, în așa fel încât, dacă e posibil, să evităm drumurile pentru mașini", spune un participant.

Manifestarea s-a dorit și un îndemn la mișcare pentru toate categoriile de vârstă.

"Să-și cumpere o bicicletă pentru că este mult mai sănătoasă, nu poluează și e rapidă."

Participanții la Critical Mass le-au transmis șoferilor să fie mai atenți în trafic, cu bicicliștii.

"Foarte mulți șoferi nu se uită după bicicliști, nu au grijă de noi, nu ne înconjoară cum trebuie, nu merg pe lângă noi la o distanță de un metru."

"Era să mă omoare unul ieri; dacă șoferii ar fi puțin mai atenți ne-am bucura, sincer."

"Toți trebuie să avem grijă unii de ceilalți, indiferent cu ce mijloc de transport ne deplasăm."

Critical Mass este o acțiune care se desfășoară în Oradea din 2008, în organizarea Asociației Pro Bikers. Traseul fiecarei manifestări se încheie în fața primăriei, unde participanții ridică bicicletele deasupra capului.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
“Chiar e cea mai frumoasă”. Ioana Ignat, apariție senzuală înainte de a urca pe scenă, în rochie mini din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
VIDEO | Penelope Cruz, în lacrimi la Veneția. Ovații de 15 minute pentru „Bunker”, filmul în care joacă...
Adevarul
„Oamenii nu au mai văzut un asemenea episod”. „Super El Niño” ar putea aduce o iarnă extremă în SUA. Ce se...
Newsweek
Cum verifici dacă pensia a fost calculată corect? Un avocat explică ce trebuie să urmărești
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Păcăliți de inteligența artificială. Studiu: cum ne "umflă" ceasurile smart caloriile
Digi Animal World
Reacția unui câine când vede un dinozaur de jucărie. Imaginile sunt virale: „De mult nu am mai râs așa”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. Povestea actorului cu o căsnicie de peste două decenii, o carieră uriașă și o...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță