18.000 de studenţi ai Universităţii din Oradea au început un nou an academic

Data actualizării: Data publicării:
inceput an universitar

Toamna se numără bobocii şi la Universitatea din Oradea. Aproximativ 18 mii de studenţi, masteranzi şi doctoranzi s-au întors în amfiteatre. Festivitatea de deschidere a noului an academic a avut loc la Teatrul "Regina Maria", în ziua în care instituţia de învăţământ superior a marcat 55 de ani de existenţă.

Anul universitar 2018-2019 a debutat printr-o ceremonie la care au luat parte dascăli, studenţi, părinţi şi oficialităţi locale. Cei mai emoţionaţi au fost bobocii care au venit cu gânduri mari la facultate.

"- Emoţii pentru astăzi?
- Un pic, sunt un picuţ.
- La ce facultate vei studia?
- La Facultatea de Arte.
- De ce ai ales această specializare?
- Încă de mică îmi plăcea foarte mult să desenez, să pictez şi mă regăsesc în domeniu, îmi place foarte mult."

"- Cât de grea a fost admiterea?
- A fost greu, a fost foarte mult de învăţat şi a fost un examen foarte dur şi mă bucur că am reuşit să intru."

"Sper că o să fie interesant, de abia aştept să încep cursurile şi să învăţ cât mai multe de la profesori."

Anul acesta, la Universitatea din Oradea au fost admişi la programele de licenţă aproximativ 3.400 de studenţi, 1.400 la masterat, iar puţin peste 160, la doctorat. Dintre aceştia 860 sunt veniţi din alte țări. Universitatea orădeană are 15 facultăţi, iar cea mai căutată este Medicina.

În total, 18 mii de studenţi, masteranzi şi doctoranzi vor studia, în acest an academic, la Universitatea din Oradea.

Reporter: Anca Deac
Operator: Ticu Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Ce se știe despre influencerul cu „cap de pasăre” care cucerește internetul: „Medicii nu se așteptau să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arată Delia când renunță la hainele largi. Fanii, impresionați de apariția artistei: „Ești o păpușă!”
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Cine e bărbatul care a lăsat pacienții fără oxigen la Spitalul Pantelimon: s-a întors să fure a doua oară în...
Newsweek
Dezamăgire pentru un pensionar care a avut 3.500 lei salariu. Ce pensie infimă primește? Cum se face calculul?
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...