18.000 de țigarete nemarcate legal, găsite în mașina unui orădean

Data actualizării: Data publicării:
foto tigarete nemarcate
foto: Poliția Bihor

Un orădean este cercetat penal după ce polițiștii rutieri au găsit în autoturismul său 18.000 de țigarete nemarcate legal. Descoperirea a fost făcută sâmbătă după-amiaza, pe Strada Seleușului din Oradea, unde oamenii legii au oprit un vehicul condus de un localnic de 33 de ani.

“În urma controlului efectuat, polițiștii orădeni au descoperit în portbagajul autoturismului și pe bancheta din spate a acestuia 18.000 de țigarete nemarcate legal (900 de pachete), de diverse mărci, ambalate în saci din rafie”, a transmis agentul Ioana Lascău, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor.

Întreaga cantitate de țigarete nemarcate, în valoare totală de 7.200 de lei a fost indisponibilizată de polițiștii bihoreni. Situația face obiectul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Bihor.

Aceștia îl investighează pe orădeanul de 33 de ani sub aspectul comiterii infracțiunii de deținere în afara antrepozitului fiscal a produselor accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 țigarete.

Redactor: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Monica Tatoiu, dezvăluiri despre motivul pentru care singurul ei fiu nu-i mai vorbește: „A zis că am...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât au crescut fiii lui Ricky Martin! Imagini rare cu gemenii Valentino și Matteo în Argentina
Film Now
Christina Applegate, diagnosticată cu scleroză multiplă, ar fi fost internată în spital. Ce se știe despre...
Adevarul
Scenă neverosimilă la Survivor! În stare de ebrietate, Gabi Tamaș a făcut prăpăd cu toporul, pe platourile de...
Newsweek
În ce județe pensiile nu se pot plăti? Cifrele arată că sistemul de pensii e în colaps în jumătate din România
Digi FM
Ce au descoperit medicii în stomacul unui bărbat internat cu dureri abdominale groaznice: „Era acolo de 20 de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
“Port fața și mâinile altcuiva”. Primul om cu transplant de față și mâini povestește cum a supraviețuit...
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Cum arată Gabriela Spanic în 2026, la 52 de ani. Actrița, despre cel mai greu moment: „Au încercat să mă...
UTV
Fiica lui Florin Dumitrescu, Mia, a împlinit 11 ani. „Cu ea am învățat din nou să văd partea frumoasă din...