280 de elevi ai Școlii de Poliție de Frontieră din Oradea au depus jurământul

Data actualizării: Data publicării:
juramant Politia de Frontiera
foto: Școala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ”Avram Iancu”

A 30-a serie de elevi ai Școlii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ”Avram Iancu” a depus, vineri, jurământul militar. 280 de tineri au fost declaraţi admişi în urma susţinerii examenului de admitere din luna ianuarie a acestui an.

juramant Politia de Frontiera
foto: Școala de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ”Avram Iancu”

Cei 159 de băieți și cele 121 de fete au fost admiși la un examen la care au fost înscriși peste 1400 de candidați. Ei au depus jurământul în prezența adjunctului inspectorului general al Poliţiei de Frontieră Române, chestorul principal Liviu Bute.

Acesta le-a transmis tinerilor un mesaj în numele Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române, în timp ce directorul școlii, comisarul-șef Ionel Hotnoga a transmis mesajul Ministrului Afacerilor Interne.

Elevii din această serie vor urma studii cu durata de un an.

”În această perioadă de pregătire elevii şcolii parcurg un proces de învăţământ modern, centrat pe formarea competenţelor din standardul de pregătire profesională. Pentru a-şi forma toate aceste competenţe au alături un corp de cadre didactice bine pregătite şi competente şi dispun de o bază material-didactică în continuă modernizare. De asemenea, elevii au la dispoziţie laboratoare de specialitate, o zonă de simulări tactice, laborator de limbi străine şi de informatică, laboratoare moderne cu acces permanent la internet, iar condiţiile de cazare sunt comparabile cu cele ale şcolilor de profil din Uniunea Europeană”, a transmis purtătorul de cuvânt al școlii orădene, comisarul-șef Eugen Micheș.

Pe lângă oficialități locale și rude și prieteni ai elevilor, la festivitatea depunerii jurământului au participat delegați ai unor școli de profil sau instituții de frontieră din Republica Moldova, Ungaria și Serbia.

Ceremonialul s-a încheiat cu defilarea elevilor Școlii de Pregătire a Agenţilor Poliţiei de Frontieră ”Avram Iancu”.

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri