30 de persoane la protestul de duminică din Piaţa Unirii

Data publicării:
VO protest Oradea

Doar 30 de orădeni au venit duminică seara, în Piața Unirii, la manifestația de susținere a procurorilor DNA. Cu drapelul tricolor şi cu pancarte, protestatarii au cerut demisia Guvernului Grindeanu şi au cerut depolitizarea Curţii Constituţionale.

Cei care au ieşit în stradă spun că, deşi protestele nu mai au amploarea de altădată, vor urmări deciziile aleşilor şi vor continua manifestările şi în martie.

Alin Dobai, protestatar: "Este săptămâna cu numărul cinci de proteste la Oradea, astăzi se împlinește o lună de la Duminica Luminii sau a celor 600.000. Mă gândesc ce ar trebui să se întâmple astfel încât oamenii să iasă din case?"

Cristian Clapan, organizatorul protestului: "Este o uzură fizică și morală, dar atâta timp cât va mai exista câte un protestatar în toate orașele cheie, noi considerăm că suntem o rezistență."

Răzvan Șuteu, protestatar: "Suntem cu ochii pe ei, nu îi lăsăm să miște așa cum își doresc, vom fi aici până când ei își vor dori o țară normală, o țară cu decizii transparente, o țară în care să investim în siguranța și viitorul copiilor noștri."

La Oradea cele mai mari acțiuni de protest au avut loc în weekendul 3-5 februarie. În cele trei zile au ieșit în stradă peste 16.000 de oameni.

Reporter: Claudiu Mihuț
Operator: Constantin Gheorghiță

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri