400 de motociclişti au mărșăluit sâmbătă prin Oradea

Data publicării:
motociclisti12

Motocicliștii s-au adunat în parcarea unui complex comercial din Oradea după care au străbătut cele mai importante bulevarde din oraș. La paradă au participat membri a 12 cluburi din nord-vestul Transilvaniei și din Ungaria.

"În cursul anului 2013, în urma acestor campanii, pe raza județului Bihor nu a avut loc nici un accident mortal cu victime motocicliști. Asta înseamnă că ceilalți participanți la trafic înțeleg că suntem niște oameni simpli ca și ei, ne respectă", spune Daniel Todoran, membru fondator al clubului White Wolves din Oradea.

Motocicliștii spun că pasiunea îi costă destul de mult.

"Am o Honda VTX de 1300 de centimetri cubi, care costă în jur de 22 de mii de euro, cu tot ce este pe ea", spune Raul Silaghi, președintele clubului Nord 6 Riders din Baia Mare.

Parada motocicliștilor, organizată la Oradea de clubul White Wolves, se află la a treia ediție iar sloganul de anul acesta a fost "Respectă viața, împarte drumul".

reporter: Edina Szomoru
operator: Darius Pop
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri