6 luni de kangoo jumps gratuit. 80 de orădeni vor participa la un studiu în care vor fi monitorizați de medici

Data actualizării: Data publicării:
kangoo jumps

Sănătatea poate fi menținută cu ajutorul... încălțămintelor speciale. Este ideea unui inedit studiu, unic în țară, la care vor participa 80 de orădeni. Timp de șase luni aceștia vor participa gratuit la ședințe de kangoo jumps, un tip de aerobic care se practică cu ajutorul încălțămintelor speciale. Evoluția celor înscriși în program va fi monitorizată de medici din oraș.

O demonstrație de dans popular pe ghete speciale a deschis proiectul inițiat de Kinga Sebastyen, antrenoarea care a adus conceptul de kangoo jumps în România.

“Programul este foarte frumos, pentru că avem adrenalina pe ghete. E ceva senzațional, este un party fiecare oră”, spune inițiatoarea proiectului.

Timp de șase luni, 80 de persoane vor face gratuit exerciții fizice cu ajutorul încălțămintelor speciale.

„Din curiozitate am zis că încerc și eu să văd cum e”, spune o participantă.

“Chiar am urmărit-o pe Kinga de mai de mult timp și mă bucur foarte mult că a venit și în orașul nostru. Vine cu ceva nou și eu cred că va fi foarte benefic, de aceea am și venit să încerc”, a declarat Simona Kadas, sportivă.

Participanții vor fi monitorizați de medici și vor fi evaluați săptămânal. La finalul studiului vor fi comparate rezultatele analizelor de la începutul și finalului programului.

“Tocmai de aceea am vrut să vin, pentru că este verificat medical pe timpul programului pentru slăbit”, a explicat o participantă.

Kinga Sebestyen, inițiatoarea proiectului, spune cum și-a ales participanții la ședințele de kangoo-jumps: „Am ales din 350 de persoane pe cei care au probleme cu spatele, cu genunchii, articulațiile, au kilograme în plus, diabet, deci de toate felurile. Vreau să dovedesc beneficiile kangoo-jumps-ului, beneficiile exercițiilor programelor pe ghete, cu doctori în echipa mea.”

„Este un studiu medical, pe lângă ceea ce va veni Kinga cu specificul de mișcare adaptat la diferite patologii. Fiecare dintre noi va veni și va evalua specific, atât din punct de vedere clinic, cât și de laborator, niște parametri standardizați. Asta înseamnă că după șase luni de exerciții vom putea cu adevărat să dovedim că mișcarea este extraordinară”, a detaliat Ligia Burtă, directoarea Centrului de Transfuzii Bihor.

„Vrem să dovedim că prin exercițiile pe ghetele rebound putem să corectăm posturi, putem să scădem în greutate, putem să avem diverse beneficii”, a completat Dorina Farcaș, medic primar reabilitare medicală.

La final, la Oradea se vor pune bazele unui centru pilot unde va fi lansat un set de programe de reabilitare și recuperare pe ghete.

Reporter: Bianca Firezar
Operator: Norbert Hegedus

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...