60 de ani de teatru românesc la Oradea

Data publicării:
teatru

Pentru spectacolul care l-a avut ca protagonist, Eugen Ţugulea a ales versuri din Eminescu, Michelangelo Buonarotti şi William Shakespeare. Recitalul a fost dedicat publicului care îl urmăreşte de când a debutat cu „O scrisoare pierdută”, dar şi colegilor cu care a împărţit atâtea amintiri. Celor mai tineri le-a dezvăluit şi unul dintre secretele longevităţii sale la teatrul din Oradea: "Muncă. Eu am făcut trei recitaluri în trei ani, în doi ani de fapt muncind între opt şi nouă luni la un spectacol."

"Pentru mine, ca tânăr, acest eveniment înseamnă o oglindă în care aş putea să văd unde aş putea ajunge eu peste aceşti 60 de ani pe care domnul Eugen Tugulea a reuşit să îi petreacă la teatrul unde lucrez şi eu", spune actorul George Dometi.

Primul spectacol din seria celor dedicate celor 60 de ani de teatru românesc la Oradea a fost o bucurie pentru iubitorii de artă.

"Un mod de a mă relaxa, de a vedea şi altceva, de a-mi deschide puţin orizonturile."

"Revenirea cu picioarele pe pământ, pentru că trăim în alte sfere care nu sunt cele normale, dragostea faţă de cultură, actorii care ne-au însoţit de-a lungul vieţii."

Pentru această aniversare, Teatrul Regina Maria a pregătit şapte zile de spectacole. O reprezentaţie specială va fi şi în 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale. Pentru următorii ani artiştii îşi propun şi mai multe momente cu care să îşi impresioneze spectatorii

"Speranţele stau în Gala Uniter de anul viitor, unde sper să fim nominalizaţi la mai multe categorii pentru că avem actori foarte buni, avem spectacole foarte bune, cu regizori importanţi, cu scenografi de excepţie", a declarat Daniel Vulcu, managerul Teatrului Regina Maria din Oradea.

Sărbătoarea la teatru a continuat cu “Seara de Ajun”, o tragi-comedie care a avut loc vineri seară. Sâmbătă, copiii au fost invitaţi la Scufiţa Roşie, iar duminică la Ivan Turbincă. Tot în weekend pe scena teatrului orădean au revenit soliştii Operei Vox, cu Traviata. Spectacole au loc şi la începutul acestei săptămâni.

Reporter: Diana Grad
Operator: Florin Lucuţa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri