A dispărut un lac! Lacul de la Paleu, lângă Oradea, a secat aproape în totalitate

Data publicării:
BETA lac secat

La jumătate de an după ce în zonă era organizat concursul naţional de triatlon, lacul de la Paleu a dispărut aproape în totalitate. Pontoanele caselor de vacanţă ridicate pe lac sunt complet inutile, iar plimbările de agrement cu barca sau pescuitul au devenit imposibile.

Din totalul de 8 hectare cât cuprindea luciul de apă, a mai rămas o suprafaţă de două hectare, unde adâncimea apei este foarte mică.

"Lacul nu a mai fost secat niciodată. E ciudată, este foarte ciudată situaţia", spun localnicii.

"-L-aţi mai văzut vreodată fără apă, complet ?

-Nu, nu l-am mai vâzut niciodată, şi nu e bine cum arată."

Autorităţile au încercat o explicaţie. "Începând din luna decembrie precipitaţiile au fost foarte scăzute în unele zile, zile la rând nu au fost deloc precipitaţii, acum volumul este foarte mic", susține Anca Mihociu, purtătorul de cuvânt al Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri.

Totuşi, lipsa precipitaţiilor nu explică decât partial situaţia. În vara lui 2012 seceta a fost mult mai lungă decât în această iarnă, dar lacul nu a secat ca acum.

Doar apariția precipitațiilor poate salva lacul

Specialiştii Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri spun că o altă cauză dispariţiei lacului ar fi faptul că în noiembrie 2013, un sfert din volumul apei a fost evacuat pentru a permite salvarea peştilor crescuţi în zonă. În plus, afluentul numit Valea Comorilor sau, cum îl cunosc localnicii, Valea Chinceş şi-a redus foarte mult debitul și nu mai alimentează lacul.

Localnicii cred că autorităţile s-ar putea implica în refacerea lacului de la Paleu.

"Normal, în două-trei zile, dacă va fi o ploaie, se reface", crede Ludovic Somogy, primarul comunei.

Însă meteorologii nu îi dau veşti bune. Prognozele arată că precipitaţii însemnate cantitativ sunt aşteptate doar după 15 februarie.

reporter: Bogdan Costea
operator: Constantin Gheorghiţă

editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care sunt pașii într-o criză energetică. Când se ajunge la limitarea consumului și cine este deconectat...
Digi FM
Cristiano Ronaldo s-a căsătorit cu Georgina Rodríguez! Primele imagini de la „nunta anului”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Tragedie cumplită în Dâmbovița: 5 morți după ce un tânăr fără permis a pătruns pe contrasens. Un bebeluș a...
Newsweek
Când poți ieși la pensie fără penalizare? Care perioade sunt considerate contributive la pensie?
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”