A fost inaugurat Parcul Central din Baia Mare

Data publicării:
parc Baia Mare

Parcul Public Central din Baia Mare este alcătuit din alei pietonale, o fântână arteziană din piatră, o zonă de picnic, spațiu pentru reprezentații artistice și un ansamblu de joacă pentru copii. Cel mai înalt element de joacă pentru cei mici are nu mai puțin de 12 metri.

Alături de toate acestea a fost amenajat un Centru Expozițional, unde sunt adăpostiți cactușii renumitului Vida Geza. Parcul conține și jardiniere cu plante aromatice și medicinale, ceea ce le va permite elevilor să își țină orele de botanică în natură. Pe timp de iarnă zona poate fi vizitată între orele 7 și 20.

Investiția este de 4 milioane de euro din fonduri europene și a fost realizată în cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbană. Primăria locală a contribuit cu 2% din valoarea proiectului, adică 250 de mii de lei.

Redactor: Adrian Laboș
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri