Abonamentele pentru navetă, nedecontate. Zeci de copii din Bihor vor începe şcoala... acasă

Data publicării:
marghita naveta

Ernő Borsi are doi copii care trebuie să facă zilnic naveta din Cheţ până în Marghita pentru a ajunge la şcoală. În total aproximativ 25 de kilometri, pentru care trebuie să plătească 320 de lei lunar. Bani care ar trebui decontaţi de Ministerul Educaţiei. Din luna noiembrie, însă, nu a mai văzut niciun leu.

"Plătim pe o lună 160 de lei și ultima lună când am primit era pe jumătatea lunii noiembrie", confirmă Ernő Borsi.

În situația lui se află încă în jur de 40 de familii din sat. Până acum, mulţi părinţi au beneficiat de bunăvoinţa firmelor de transport, care au acceptat să-i transporte pe elevi pe datorie.

"Le-am făcut abonament, le-am dus personal la școală, ca să nu rămână neșcolarizați. Am răbdare în primul rând pentru că sunt profesor", spune Viorel Pop.

Părinții din Cheț au strîns datorii de mii de lei față de firmele de transport. La Grupul Școlar Horváth János din Marghita vin în jur de 230 de liceeni care fac naveta din localitățile din apropiere.

"Au fost din păcate câteva cazuri în care părinții au scos elevii, copiii lor, elevii noștri din învățământ pentru că nu au mai putut finanța transportul acestor elevi", explică Gabriella Nagy, directorul Grupului Școlar Horváth János din Marghita.

Parlamentarul UDMR Szabo Odon, membru în comisia de învățământ a Camerei Deputaților, a
atras atenția de mai multe ori asupra acestei probleme. Ministerul propune acum o limitare a sumei pe care o decontează la 26 de lei pe lună pentru trei kilometri distanță.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri