Accident grav în Bihor. O tânără de 20 de ani a murit pe DN19 Oradea - Satu Mare

Data publicării:
accident Diosg2

În maşină, se aflau patru tineri, dintre care echipajele de prim ajutor nu au mai putut salva o tânără de 20 de ani. 

"Un autoturism Renault, condus de către o persoană din Satu Mare, care, din primele cercetări, a pierdut controlul autoturismului, a intrat pe contrasens, unde s-a tamponat de o autoutilitară înmatriculată în Bucureşti. În urma accidentului, a rezultat decesul unei persoane din autoturismul Renault şi rănirea altor patru persoane", a declarat inspectorul principal Octavian Mughiuruş, de la Poliţia Rutieră Bihor.

Şoferul a fost transportat în stare gravă la Spitalul Judeţean din Oradea, iar ceilalţi pasageri din maşină, respectiv şoferul autoutilitarei, se află şi ei sub îngrijire medicală.

"Au fost 5 victime, dintre care o persoană decedată la locul accidentului, o fată tânără. Şoferul din autoturism este în stare gravă, inconştient, cu leziuni severe cerebrale, şi încă trei persoane cu leziuni minore", a precizat Zsolt Béres, medic SMURD Bihor.

Pentru scoaterea din maşină a tinerei care a murit şi a celor trei răniţi a fost nevoie de intervenţia unei echipe de descarcerare. În urma primelor cercetări, cel mai probabil maşina a derapat din cauza pe carosabil umed. Traficul a fost blocat pe ambele sensuri timp de peste o oră.

reporter: Orsolya Nagy
operator: Monica Pop
editor web: Adrian Laboş

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri