Sari la conținut

Aer mai curat în Baia Mare, după închiderea a doi mari poluatori

Considerat la începutul anilor 2000 unul dintre cele mai poluate orașe din România, Baia Mare are acum o calitate a aerului foarte bună. Explicația: moartea industriei poluatoare, care a dus la adevărate drame sociale, dar care a curățat considerabil atmosfera. Dacă în 2010 concentrația de plumb din aer depășea cu mult valoarea limită admisă, astăzi aceasta este aproape de 0.

Ioan Șușa a lucrat peste 30 de ani ca inginer la o întreprindere situată în vecinătatea fostului combinat din Baia Mare. "Am lucrat la IMMUN, exact gard în gard cu combinatul. Și a fost aerul foarte poluat. Erau perioade în care ne sufocam din cauza emanațiilor de gaz."

"Aerul era... în gură, de fapt, simțeam foarte dulce dimineața și seara. Ciorapii de nailon pe care îi luam atunci se găureau - deci de la gară și până în centrul nou unde lucram, erau găuriți", spune o localnică.

"Se formau precipitațiile acide, sub formă de ceață sau sub formă de ploaie. Inclusiv roua era acidă", îşi aminteşte Vasile Oros, profesor universitar doctor inginer.

Unul din cei doi mari poluatori din zonă, combinatul Phoenix, producea anual, în anii de așa-zisă glorie, 40 de mii de tone de cupru, 120 de tone de argint şi 12 tone de aur.

"Pentru ca efectele poluării să fie reduse, în anii '90 a fost construit un turn uriaş. Înalt de 351 de metri și care a costat la acea vreme 11 milioane de dolari", a relatat Izabela Jurasko, corespondent Digi24 Oradea.

"Construcția lui efectivă și înălțimea care s-a calculat a luat în calcul rata de dispersie a poluanților", explică Daniel Nicula, directorul executiv al APM Maramureș.

Odată cu sistarea activității celor doi mari poluatori din zonă, în 2007 și 2012, aerul în Baia Mare a devenit mai curat. Spre exemplu, dacă în 2010 concentrația medie anuală de plumb din aer era de 0,8 micrograme pe metru cub,
față de 0,5 valoarea limită admisă, acum aceasta este aproape de zero.

"Când era foarte poluat era foarte greu și de respirat. Aerul, astăzi e altceva", recunoaşte un localnic.

Calitatea aerului este monitorizată în Baia Mare prin intermediul a 5 stații de măsurare.

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa
Editor web: Adrian Laboş

Etichete: Digi24 Oradea , poluare , Baia Mare. calitatea aerului

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale