Agenția de Dezvoltare Locală Oradea a obținut o licență de distribuție a electricităţii

Data publicării:
parc electricitate

Companiile din parcul industrial din Oradea vor primi electricitate chiar de la firma care administrează platforma. Agenţia de Dezvoltare Locală a obținut licența de distribuție a energiei, ceea ce înseamnă că va face profit din această activitate, iar clienţii săi economii la factura de curent. Nu este singura veste bună pentru investitori: administrația locală vrea să construiască în parcul industrial locuințe pentru angajați și centre de servicii.

În luna octombrie, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea a obținut licența de distribuție a energiei electrice.Asta înseamnă că își va putea impune propriul tarif, ceea ce-i va aduce venituri.

"Vom putea presta acest serviciu în incinta parcului industrial 1. Veniturile sunt strict corelate cu consumul de electricitate din parcul industrial. În momentul de față, la nivelul lunii septembrie - am făcut un calcul - ar fi niște venituri lunare de aproximativ 15 mii de euro", susţine Delia Ungur, directorul Agenției de Dezvoltare Locală Oradea.

Tariful de distribuție este hotărât de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei și este mult sub cel practicat de operatorul regional, respectiv de Electrica.

"Va fi aproximativ jumătate din tariful pe care l-ar plăti dacă nu ar fi localizați în parcul industrial", anunţă Delia Ungur.

Săptămâna viitoare va fi depusă documentația pentru aprobarea tarifului de distribuție în parcul industrial Oradea, după care acesta va fi și aplicat.

"O factură mai mică sunt bani care pot să fie reînvestiți în altă parte, reînvestiți poate în dezvoltarea resurselor de care avem nevoie pe piața forței de muncă", a spus Codruța Bala, reprezentantul unei companii din Parcul Industrial Oradea.

Demersurile de a dezvolta parcul industrial nu se opresc aici. După exemplul altor țări, Agenția de Dezvoltare Locală va realiza două centre de servicii, cu magazin alimentar, grădiniță și creșă, agenții bancare, sală de fitness și ghișee de poștă.

"În zona parcului nu există niciun centru comercial accesibil și cred că zona de magazine, poștă, sală de fitness și grădiniță, va fi de un mare folos", este de părere Adriana Gontariu, director HR în cadrul unei companii din Parcul Industrial.

Administratorul parcului vrea să ridice în viitorul apropiat și un ansamblu de locuințe pentru angajații navetiști. În prezent, în cele trei parcuri industriale din Oradea lucrează peste 3.600 de persoane.

Valoarea investițiilor asumate de cele 74 de firme este de aproximativ 275 de milioane de euro.

Reporter: Anca Deac
Operator: Florin Lucuța

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...