Airsoft, tir cu arcul și o căsuță Zoo la Târgul de Paști, organizat în Cetatea din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
Targul de Pasti Oradea 2019

Cetatea din Oradea va găzdui în acest an o nouă ediție a Târgului de Paști, care va avea loc între 19 și 29 aprilie. Organizatorii au pregătit jocuri și ateliere de creație pentru cei mici, dar și o căsuță Zoo, unde copiii vor putea admira tot felul de animale.

În fiecare zi a Târgului de Paști, copiii sunt invitați să participe la ateliere de creație, la întreceri de tir cu arcul și airsoft ori la modelaj de baloane și pictură pe față. În plus, vor fi organizate jocuri și concursuri, iar tot soiul de personaje vor da viață unor povești ale copilăriei.

”Sfârșitul de săptămână va aduce și mai multă culoare și diversitate în programul nostru, pe lista activităților zilnice adăugându-se în weekend ateliere de origami 3D sau pictură pe ouă de lemn, “Ruleta virtuților” unde ne vom încerca "norocul" pentru a afla ce virtute ne aduce primăvara”, se arată într-un comunicat al Asociației pentru Promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea)

În weekend, cei mici vor putea vizita Căsuța ZOO Oradea, unde pot admira mai multe animale. Pe lângă aceasta, Târgul de Paști le va mai oferi vizitatorilor trei zone: cea de mâncare, cea dedicată atelierelor pentru copii și zona căsuțelor de lemn cu produse tradiționale și decorațiuni.

Târgul de Paști va fi deschis în Curtea Palatului Princiar din Cetatea din Oradea, de vineri până luni, între orele 12 și 22, și de marți până joi, de la ora 14 la ora 21.

Evenimentul este organizat de Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea), cu sprijinul primăriei locale și al Muzeului orașului Oradea.

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri