Alertă de radiație pe o platformă industrială din Bihor. Sursa, detectată într-un camion cu deșeuri

Data actualizării: Data publicării:
interventie chimica radiatie
foto: ISU ”Crișana” (arhivă)

A fost alertă de radiație, marți dimineața, pe o platformă industrială din Bihor. O sursă cu un nivel crescut de radiație a fost detectată în interiorul unui camion care transporta deșeuri. Nivelul înregistrat în momentul cântăririi vehiculului în incinta unei platforme industriale din localitatea Chistag era de 1.7 μSv/h, de câteva ori mai mare decât doza fondului natural, care este de 0.12 μSv/h.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” a fost informat despre situație printr-un apel la 112, cu puțin înainte de ora 10.

Spre platforma industrială unde a fost detectată radiația crescută au plecat echipajul de primă cercetare și evaluare chimică, biologică, radiologică și nucleară (CBRN) și specialiști de la Laboratorul de Igiena Radiațiilor din cadrul DSP Bihor și ai Agenției de Protecție a Mediului.

Specialiștii au stabilit o zonă de siguranță în care a fost interzis accesul angajaților platformei industriale și au verificat existenţa unor eventuale scurgeri de lichide.

Măsurătorile de specialitate au indicat ”valori cuprinse între 0.54 și 0.69 μSv/h în partea dreaptă dreaptă spate a camionului, doza fondului natural fiind de 0.12 μSv/h”, a explicat maiorul Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU ”Crișana”.

Totuși, specialiștii au confirmat că ”nu există pericol pentru populația din zonă”.

Urmează ca investigațiile specialiștilor să stabilească originea radiațiilor crescute.

Trei echipe de pompieri din Aleșd, cu două autospeciale și o ambulanță, au asigurat supravegherea zonei și intervenția operativă în cazul în care era nevoie.

Reprezentanții ISU Bihor au notificat toate instituțiile prevăzute în Planul Județean de Prevenire și Intervenție în Situații de Urgență Radiologică: Centrul pentru Accident Nuclear şi Urgenţe Radiologice (CANUR), Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN), Garda de Mediu, Agenția pentru Protecția Mediului,  Direcția de Sănătate Publică Bihor, Direcţia Sanitar-Veterinară și Direcția pentru Agricultură.

Pe platforma industrială de la Chistag au venit și echipaje ale Poliției și Jandarmeriei, iar detalii despre incident au primit Primăria din comuna Aștileu și prefectul de Bihor, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri