Sari la conținut

Ambulanțele horror de la Bihor: „Mâine scot una, poimâine cad două”

E stare critică la Ambulanţa Bihor, unde nu trece o zi fără ca o autospecială de intervenţie să ajungă în service. Aproape jumătate din maşinile de transport a pacienţilor suferă de... prea mulţi kilometri. Unele ambulanţe au peste o jumătate de milion de kilometri parcurşi, dar sunt altele care au chiar 800 de mii de kilometri şi au şanse să atingă milionul. Din acest motiv defecţiunile se ţin lanţ, iar calitatea serviciului poate scădea.

Un semnal strident, asemănător celui care indică starea critică a unui bolnav, îi avertizează pe salvatori că au un nou pacient. De această dată este vorba chiar maşina care îi transportă la intervenţii în întreg Bihorul. Şi nu este singura cu probleme.

De fapt, toate cele 67 de autospeciale ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă se confruntă cu probleme tehnice. Cu peste o jumătate de milion de kilometri la bord, 30 dintre ele au "sănătatea" la fel de şubredă ca cea a pacienţilor transportaţi.

"Am zilnic sase-şapte-opt maşini în service. Mâine scot una, poimâine cad două. E o problemă vechimea maşinilor, piesele - nici piesele nu sunt de calitate cum erau acum 5-10 ani; le schimbăm, le reparăm cad din nou... Drumurile sunt proaste", spune Gheorghe Pintea, managerul Ambulanţei Bihor.

În unele staţii din Bihor se pot număra pe degetele de la o mână maşinile care au sub 500 de mii de kilometri şi 10 ani vechime.

"Avem 10 ambulanţe cu care lucrăm efectiv. Din acestea, şapte au peste 500 de mii de kilometri şi chiar maşina cea mai nouă cu care ne mândrim are 3 ani şi 270 de mii de kilometri", povesteşte Lăcrimioara Koracs, medic la Ambulanţa Marghita.

Alte ambulanţe sunt la un pas să atingă milionul de kilometri.

"Atunci când privim din exterior o ambulanţă, ea arată relativ bine. Problemele sunt legate însă de uzura motorului şi a suspensiilor. De pildă această ambulanţă a parcurs conform kilometrajului 860.990 de kilometri", a observat Bogdan Costea, reporter Digi 24 Oradea.

Problemele tehnice ale maşinilor de intervenţie pot afecta aparatura medicală, spun ambulanţierii.

"Din cauza trepidaţiilor foarte puternice este afectată şi partea electronică a aparaturii noastre din dotare, injectomatul este foarte supus vibraţiilor, trepidează de asemenea defibrilatorul", susţine dr. Lăcrimioara Koracs.

Astfel de situaţii se întâlnesc peste tot în ţară, spun cei in sistem, care cer să fie cumpărate ambulanţe noi.

"Soluţia de urgenţă ar fi accelerarea achiziţiilor de ambulanţe la nivel ministerial şi împreună cu cei de la Departamentul Situaţiilor de Urgenţă, pentru că sunt convins că nu numai în Bihor sunt probleme. Este o problemă naţională. Trebuie să înţeleagă cei de la minister şi de la DSU că ne vom confrunta cu o problemă majoră. Vom ajunge să nu avem posibilitatea de ne deplasa la pacienţi", atrage atenţia managerul Ambulanţei Bihor.

Medicii spun că deplasarea cu astfel de ambulaţe uzate pune în pericol atât viaţa echipajului, cât şi pe cea a bolnavului.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Norbert Hegedus
Editor web: Adrian Laboş

Etichete: service , medici , Digi24 Oradea , pacienti , piese , AMbulanţa Bihor , kilometri , autospeciale vechi

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale