Amenzi pentru aruncatul semințelor pe jos

Data publicării:
seminte

Câteva semințe mâncate la colț de stradă și aruncate pe jos vă pot aduce o amendă care începe de la 100 de lei și ajunge la 2.500 de lei. Zeci de orădeni au fost sancționați de agenți în acest an.

Monica Ambro, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Oradea: "Polițiștii locali au identificat 37 de persoane în timp ce aruncau pe domeniul public coji de semințe. Acestea au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare de 3.850 de lei."

Controalele polițiștilor locali s-au intensificat în această perioadă, după ce au constatat că parcurile și stațiile de autobuz sunt pline de coji de semințe.

"Dimineața găsim urmele de noaptea trecută: mizerie, resturi, semințe în special. Mi se pare un obicei foarte prostesc", spune un orădean. Altul completează: "E un obicei foarte prost atât timp cât sunt coșuri de gunoi."

Mizeria rămasă în urma amatorilor de semințe dă mari bătăi de cap operatorului de salubritate. Cojile sunt greu de curățat cu mătura, iar utilajele speciale nu pot ajunge pe aleile parcurilor.

Reporter: Bogdan Costea
Operator: Gabor Szilagyi

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri