Amintiri despre Regele Mihai | "Omenia l-a făcut iubit"

Data actualizării: Data publicării:
amintiri regele Mihai

Tristețea provocată de moartea Regelui Mihai o resimt și oamenii simpli. Printre ei și Dana, o tânără din Baia Mare, care a avut onoarea, acum 7 ani, să ia masa cu familia regală. Întâlnirea a avut loc în Elveția, iar cele 2 ore petrecute în compania Majestății Sale au reprezentat pentru băimăreancă adevărate lecții: una de istorie, dar şi una de viaţă, ce i-au schimbat definitiv felul în care-și privește țara.

"Sunt, într-adevăr, una dintre cei norocoși și una dintre cei foarte triști în aceste zile…"

Dana Lazăr Bota își stăpânește cu greu emoțiile când vorbește despre Regele Mihai. În 2010, pe când era voluntar într-o organizație, în Elveția, a avut onoarea să ia masa cu familia regală.

"A venit un membru, un fost jurnalist britatic, și m-a întrebat: "Hei, Dana! Ești din România. Îl cunoști pe regele Mihai?" Mi s-a părut amuzantă întrebarea. "Bineînțeles că am auzit de el, dar de cunoscut personal, nu îl cunosc și presupun că nici nu o să îl cunosc niciodată. Vom vedea" - îmi zice. Două zile mai târziu mi-a spus: "Vezi că la ora 6, miercuri, ești invitată la cină de familia regală. Ce zici, ești de acord?"

Pe 14 august 2010, la ora stabilită, Dana așteapta cu sufletul la gură întâlnirea din restaurantul Palatului Caux din Elveția.

"Îmi tremuram picioarele, asta pot să vă spun…după ce m-am agitat toată ziua că nu știam cu ce să mă îmbrac, nu știam dacă am ținuta potrivită, nu știam dacă mă voi ridica la acest nivel, dar toate emoțiile mi-au dispărut. În momentul în care Regele mi-a întins mâna și mi-a spus: mă cheamă Mihai și poți să te adresezi așa, mi-au dispărut toate emoțiile. Cred că a fost cea mai puternică emoție a mea din această întâlnire: mâna lui care îmi strângea mâna mea", povesteşte Dana Lazăr-Bota.

La masă, tânăra a stat chiar lângă Regele Mihai, umăr lângă umăr, ca să îl poată auzi mai bine.

"Nu l-a deranjat această apropiere, pentru că eu cred că era un om căruia îi plăcea să simtă oamenii aproape. Dacă am rămas cu ceva extraordinar din această întâlnire a fost simplitatea, omenia, demnitatea, echilibrul și ținuta lui. Cred că, mai presus de orice, această omenie l-a făcut să fie atât de iubit."

În cele 2 ore, cât a durat întâlnirea cu familia regală, tânăra i-a vorbit Regelui despre ea și familia ei, dar și despre visul de a pleca în India.

"M-a încurajat și s-a destăinuit foarte prietenos. Mi-a spus și el din ce familie face parte, cum a fost bunicul său, regele Ferdinand, cât de mare bucurie îi facea să își viziteze mama pe perioada exilului, mi-a vorbit despre întâlnirile pe care le-a avut cu Hitler la Berlin, cu Mussolini. A fost un bun prilej pentru mine de a mă face curioasă să studiez istoria României, să văd ce s-a întâmplat ca să pot lega aceste capitole din istoria lui cu capitole din istoria țării noastre."

La mai bine de 7 ani de atunci, Dana păstrează la loc de cinste amintirile acelei întâlniri: o serie de fotografii, printre care una făcută chiar de însuși regele Mihai la rugămintea tinerei.

"L-am rugat, la un moment dat: Majestate, îmi puteți face o poză cu Regina? Și nu m-a refuzat. Mi-a spus: cum să nu?! Nu știu prea bine să folosesc aparatul ăsta, dar dacă îmi explici, îți fac cu mare plăcere", susţine Dana Lazăr-Bota.

Dincolo de lecția de istorie, Dana a primit și una de viață.

"Este momentul în care eu am început să văd România cu alți ochi, să o iubesc și să îmi doresc să cresc, să mă dezvolt și să investesc aici. Istoria este așa cum ne-o facem noi. Nu contează cât de mici sau de mari suntem, contează cum ne raportăm la situația în care ne aflăm."

Reporter: Izabela Jurasko
Operator: Kristian Kosa

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri